OMS, despre al doilea val de coronavirus: Puțin probabil să fie la fel de grav ca primul

OMS, despre al doilea val de coronavirus: Puțin probabil să fie la fel de grav ca primul
Foto: Hepta

Maria Neira, directoarea pentru sănătate publică din cadrul Organizației Mndiale a Sănătății (OMS, n.r.), a declarat că este puțin probabilca un al doilea val de coronavirus să fie la fel de grav ca primul.

Mai precis, Maria Neira a spus, într-un interviu acordat postului de radio catalan RAC-1, că modelele cu care se lucrează „elimină tot mai mult posibilitatea producerii unui al doilea val important de coronavirus”.

Directoarea OMS, apel la populație în contextual pandemiei de coronavirus

Chiar daca un al doilea val este puțin probabil, oficialul a cerut cetățenilor „multă prudenţă şi bun simţ” în această fază „foarte critică” de eliminare a restricţiilor impuse populației.

Aceasta își dorește ca oamenii să nu dea dovadă „nici de paranoia, nici de excesivă relaxare” şi să „înveţe să convieţuiască cu bolile infecţioase”.

„Există multe modele care avansează numeroase probabilităţi: de la o reizbucnire punctuală şi până la un al doilea val important. Însă, vă spun că această ultimă posibilitate este tot mai mult eliminată. Suntem mult mai bine pregătiţi în toate domeniile”, a afirmat Maria Neira.

Maria Van Kerkhove, expert OMS: Trebuie să fim pregătiţi pentru valul al doilea de infecție

Pe de altă parte, Maria Van Kerkhove, coordonatoarea tehnică a echipei COVID-19 a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat că pandemia de coronavirus a început să reapară în mai multe locuri în care fusese deja suprimat.

”Virusului îi place să găsească oportunităţi pentru a reapărea, pentru a se dezvolta din nou. Şi trebuie să fim pregătiţi pentru asta”, a spus ea.

Specialiști: ”Valurile doi și trei ale pandemiei de COVID-19 vor veni cu siguranță”

De asemenea, cercetătorii germani au declarat că lumea ar trebui să se aștepte la un al doilea și chiar al treilea val al pandemiei de coronavirus înainte ca populația să obțină o imunitate suficientă la acest virus.

Mai exact, Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch, un institut de sănătate publică din Germania, a declarat că un al doilea val de infecțiilor cu SARS-CoV-2 va veni „cu mare siguranță”.

”Știm cu mare siguranță că va exista un al doilea val. Majoritatea oamenilor de știință sunt siguri de acest lucru. Unii presupun, de asemenea, că va exista un al treilea val”, a menționat Lothar Wieler.

Didier Raoult: Povestea celui de-al doilea val de coronavirus este o fantezie

Profesorul francez Didier Raoult susține că un al doilea val de Covid-19 nu va veni, contrazicând astfel studiile care vorbesc despre alte persoane infectate în toamnă.

„Povestea reculului este o fantezie inventată în timpul gripei spaniole. Epidemiile au dispărut în timp înainte de a exista vreun fel de mendicament pentru a le combate”, a afirmat el.

Acesta a mai adăugat că este posibil ca în termen de o lună să nu mai existe cazuri de SARS-CoV-2 în țările din zona temperate.

Raed Arafat, despre valul doi de coronavirus în România: ”Va veni”

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarant, recent, că valul al doilea al pandemiei de SARS-CoV-2 va veni în România și se va suprapune peste sezonul de gripă, astfel că autoritățile trebuie să fie rezervate și responsabile.

”Să nu uităm că valul doi va veni. Va veni gripa sezonieră, care și ea e o problemă serioasă și lângă ea, va veni Covid-ul. Vom avea două probleme convergente. Ambele au aproape aceleași simptome, cu diferențe dar e greu să le diferențezi”, a afirmat Arafat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)