Kiev a redeschis metroul luni, la aproape zece săptămâni după ce a fost închis în contextul interdicţiilor privind criza epidemică de covid-19.
În medie, 1,5 milioane de oameni folosesc zilnic acest mijloc de transport pentru a se deplasa la serviciu, la cumpărături sau chiar în alte localități.
”Am redeschis metroul în tipul său de funcţionare normal”, a anunţat primarul Kievului Vitali Kliciko, fostul luptător Vitali Klischko, după ce a el însuși a efectuat o scurtă plimbare cu metroul, potrivit AFP.
Extrem de aşteptată de oamenii care locuiesc în capitala Ungariei, unde circulaţia celorlalte mijloace de transport în comun a fost reluată sâmbătă, redeschiderea metroului nu a provocat nicio problemă, contrar aşteptărilor.
Trenul, care transporta înaintea declanșării crizei pandemice aproximativ 1,5 milioane de oameni pe zi, a circulat în mare parte gol luni.
În pofida orei de vârf matinale, în vagoanele metroului nu s-au aflat mai mult de zece persoane, lucru constatat de jurnalişti AFP.
La fel ca în România, agenții de pază care au fost plasați la intrarea în stațiile de metrou sunt nevoiți să poarte mască de protecție, dar și viziere de protecție. Spre deosebire de ai noștri, paznicii de acolo sunt dotați cu aparate care măsoară temperatura fiecăruia dintre călători.
Potrivit presei locale, pasagerii care s-au deplasat luni cu metroul din Kiev erau dotați atât cu măști de protecție, cât și cu mănuși de unică folosință, pentru a combate îmbolnăvirea cu noul virus de tip SARS-CoV-2.
Totodată, pe peroanele din stațiile de la metroul din Kiev au fost plasate autocolante care îndeamnă la respectarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri, iar mesajele sonore sunt difuzate pentru a-i îndemna pe ucraineeni să-şi ”protejeze sănătatea”, descrie sursa citată.
Metroul din Ucraina a fost oprit la jumătatea lui martie, în contextul măsurilor stricte impuse după depsitarea primelor cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2 în ţară. Ucraina este una dintre cele mai sărace din Europa şi al cărei sistem de sănătate este la pământ.
Spre deosebire de România, unde metroul circulă doar în Capitală, în Ucraina, acest mijloc de transport circulă în trei orașe.
De asemenea, luni, s-a reluat circulația normală a metroului din Harkov, un oraş important din estul Ucrainei.
Ucraina a raportat până în prezent 21.245 de cazuri de îmbolnăviri cu covid-19, dintre care 623 de cazuri se află în stare critică, a anunțat, luni, ministrul sănătăţii ucrainean, Maksim Stepanov.
Potrivit ministrului Stepanov, până în momentul de față, 7.234 de pacienţi infectați cu coronavirus s-au vindecat în Ucraina, ţară cu o populaţie de 43,77 milioane locuitori.
În ultimele 24 de ore, cadrele medicale din Ucraina au realizat 6.270 de teste Real Time PCR.