Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării l-a amendat pe președintele Klaus Iohannis cu 5.000 de lei pentru discursul în care a afirmat, printre altele, că „marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor”. Constatarea s-a decis cu 6 voturi ”pentru” și 1 „împotrivă”. Cuantumul sancțiunii s-a decis cu 5 voturi ”pentru” și 2 ”împotrivă”. Șeful statului a rostit discursul în contextul în care un controversat proiect de lege al UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc a trecut tacit de Camera Deputaților, deoarece aleșii nu au reușit să se întrunească în plen pentru a respinge la vot inițiativa. Ulterior, ea a fost respinsă la Senat. Atacuri ale social-democraților la adresa lui Iohannis, în schimb, au trecut nesancționate de CNCD. Unul dintre exemple este cel al Liei Olguța Vasilescu. Aceasta afirmase că „Domnul Klaus, cred deja se și vede șef de lagăr de concentrare și toți PSD-iștii băgați acolo la reeducare”. CNCD a decis că această afirmație se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Liviu Dragnea a primit doar un avertisment contravențional pentru că i-a numit „șobolani” pe protestatarii ieșiți în stradă în apărarea Justiției.
Proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc, inițiat de doi parlamentari ai UDMR, a trecut tacit de Camera Deputaților, pe 23 aprilie după ce s-a împlinit termenul de 45 de zile fără ca acesta să fi ajuns la vot în plen.
Premierul Ludovic Orban a declarat atunci că președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Marcel Ciolacu, ar fi trebuit să se ocupe de acest lucru, dar nu a făcut-o. Aceeași acuzație a fost lansată de Florin Roman, liderul deputaților liberali.
La acea vreme, președintele Klaus Iohannis a avut poate cea mai dură ieșire a sa de când este președinte: „În timp ce noi ne luptăm cu pandemia, PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor. A ajutat UDMR să treacă o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Oare ce le-a promis liderul de la Budapesta?”.
Ciolacu s-a apărat spunând că „Serviciile de informații să spună public dacă i-au trimis președintelui Iohannis vreo informare referitoare la acuzațiile aduse la adresa mea și a PSD”.
O reacție a avut atunci chiar și premierul Ungariei, Viktor Orban: „Nici în cele mai tulburi perioade antidemocratice nu am auzit așa ceva din România”.
Într-un final, controversata lege a fost respinsă prin votul senatorilor.
„Inițiativele de acest gen nu ar trebui să se mai regăsească vreodată pe agenda Parlamentului”, a punctat apoi Iohannis.
Pentru acestă afirmație, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit pe 20 mai, a decis să-l amendeze pe Iohannis cu 5.000 de lei. Constatarea s-a decis cu 6 voturi ”pentru” și 1 „împotrivă”. Cuantumul sancțiunii s-a decis cu 5 voturi ”pentru” și 2 ”împotrivă”.
Spre comparație, CNCD a decis că afirmația social-democratei Lia Olguța Vasilescu – „Domnul Klaus, cred deja se și vede șef de lagăr de concentrare și toți PSD-iștii băgați acolo la reeducare” – se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a primit un simplu avertisment, decizie luată în unanimitate, pentru referirile la protestatari: „unelte jalnice ale acestor securiști”, „curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani”, „erau patru șobolani care puneau tot felul de întrebări”.
PSD Sibiu a primit doar avertisment contravențional pentru declarația: „Nume românesc versus nume de străin. Vasile versus lohannis, Orban şi Bârna lohannis, PNL şi USR ne jignesc românii…”
PSD a fost, totuși, amendat cu 2.000 de lei pentru afirmația organizației din Vrancea: „Klaus, Siegfried, Kovesi, Orban, Hellvig, Clotilde, Kelemen, Tomac. Au ajuns străinii să ne conducă ţara? Felicitări SRI”.
La rândul său, parlamentarul PSD Nicolae Dobrovici Bacalbașa a primit amendă de 6.000 de lei pentru declarația: „No!… Să fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la lilieci, noi o să-l luăm de la ciorile noastre”.
Robert Tiderle, reprezentant Papaya Advertising, a fost sancționat cu 2.000 de lei deoarece a declarat că „nu angajăm pesediști”. Pentru constatare au votat 8 membri, iar pentru amendă 7.
Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu a primit 2.000 de lei amendă pentru declarația: „Aaa…anormalitatea și homosexualitatea și bulangii îi transformăm acum în progresiști. (…) Ca femeie eu cred că ar trebui să vă opriți din discursul asta cu bulangii (…) Și cum să îi fac? Homosexuali, progresiști? Dar procuriști pot să le spun?”.
Fostul președinte Traian Băsescu a primit și el o amendă de 6.000 de lei, decizie adoptată în unanimitate, pentru declarații despre romi: „Ei sunt țigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim! Grupările de țigani trebuie sa înțeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliție şi jandarmerie. România trebuie să rămână o țară în care instituțiile statului controlează tot teritoriul. Or, ei, oricât ar amenința, trebuie să înțeleagă că nu va face nici Politia, nici Jandarmeria un pas înapoi si dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata! Este bine să știm un lucru. Nu toți țiganii sunt de această categorie”.