Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Capitală, a declarat, pentru B1 TV, că persoanele care au afecțiuni precum astmul nu ar trebui să-și facă probleme în legătură cu purtarea măștii, în contextul epidemiei de coronavirus. La rândul său, Prof. Dr. Mihaela Dorobăţ, directorul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase ”Sfânta Parascheva” din Iaşi, a precizat că ar fi trebui ca măștile de protecție să fie obligatorii și în spațiile deschise aglomerate, unde nivelul de poluare este ridicat. Aceasta a mai susținut că, în ultima vreme, profilul pacientului COVID-19 s-a schimbat. Purtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun și în spațiile publice închise a devenit obligatorie odată cu instituirea stării de alertă. Lipsa ei este pedepsită cu amendă cuprinsă între 500 lei şi 2.500 lei. Sancțiunile pentru nerespectarea noilor reglementări variază între 500 și 15.000 de lei.
Dr. Beatrice Mahler, manager al Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Capitală, a insistat că purtatul măștii are un dublu beneficiu: ne protejează de riscul de a ne contamina cu SARS-CoV-2 și limitează concentrația de poluanți în acele zone în care calitatea aerului este foarte proastă.
„Purtatul măștii chirurgicale este recomandat pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii cronice pentru că protejează, pe de o parte, de riscul de a contracta infecția cu SARS-CoV-2, care este un pericol real și trebuie să avem foarte mare grijă în perioada următoare, și, pe de altă parte, într-o oarecare măsură, pentru pacienții care trăiesc mai ales în orașe cu agenți poluanți crescuți, această mască limitează concentrația de poluanți. Prin urmare, pentru pacienții cu boli cronice, eu o spun cu toată responsabilitatea, că au dublu beneficiu în purtarea măștii în această perioadă”, a declarat medicul Beatrice Mahler, pentru B1 TV.
Întrebată de moderatorul Tudor Barbu dacă purtatul măștii afectează persoanele care au afecțiuni precum astmul, managerul de la ”Marius Nasta” a răspuns: „Purtatul măștii nu scade concentrația de oxigen din sânge. Oxigenarea sângelui se realizează în condiții absolut normale. Nu există un pericol pentru sănătate. Din contră, există beneficii pentru sănătate. Aceste măști, dacă au certificate de calitate, dacă vorbim de cele chirugicale. Cele cu filtru sunt puțin mai greu de purtat, dar nu din impactul pe care îl are pe funcția respiratorie – respirația se poate desfășura în condiții de maximă siguranță – ci prin impactul emoțional: e extrem de etanș pe față și produce leziuni. Ați văzut multe imagini cu persoanele care au leziuni cutanate de la purtarea lor”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Prof. Dr. Mihaela Dorobăţ, directorul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase ”Sfânta Parascheva” din Iaşi, a declarat că purtarea măștii de protecție ar trebui să fie obligatorie nu doar în spațiile închise, ca acum, ci și în spațiile deschise foarte aglomerate.
„Ca medic infecționist cu ceva experiență spun categoric: da, masca protejează. Ea este obligatorie în momentul de față în spațiile închise, după cum spun autoritățile. Eu aș merge și ceva mai departe și am să spun că în zone deschise foarte aglomerate, unde există foarte multe substanțe alergogene care pot declanșa crize de astm, de exemplu, sau praf foarte mult, pentru că particulele de praf poartă astfel de particule infectante și pot transmite infecția, aș spune și aici să se poarte mască. Deci vedeți că am mers un pic mai departe”, a declarat Dorobăţ.
Întrebată despre o afirmație a sa anterioară, potrivit căreia s-a schimbat profilul pacienților COVID-19, medicul a explicat: „Am semnalat o schimbare de profil de la forme asimptomatice către tot mai multe forme ușoare. Au trecut 30 de zile, acum avem circa 180 de pacienți internați în spital, deci vorbesc pe un număr suficient statistic. Nu mai avem forme asimptomatice și ușoare decât în minoritate, cele mai multe sunt forme medii, care deja pun probleme din punct de vedere clinic, adică simptomele supără pacientul. Noi, ca și gândire medicală, trebuie să nuanțăm terapia în timp util pentru a avea în vedere și aceste simptome, durerile, scăderea poftei de mâncare, durerea de cap, durerile musculare. S-a schimbat profilul. El poate da naștere la cazuri grave dacă noi nu suntem atenți cu aceste măsuri”.