A decedat medicul Cătălin Bărbulescu de la Spitalul Universitar. Acesta a fost depistat pozitiv cu coronavirus

A decedat medicul Cătălin Bărbulescu de la Spitalul Universitar. Acesta a fost depistat pozitiv cu coronavirus
Foto: Spitalul Universitar / Facebook

Spitalul Universitar de Urgență București a anunțat decesul doctorului Cătălin Bărbulescu. Grupul de Comunicare Strategică a confirmat că medicul a fost depistat pozitiv cu coronavirus. De altfel, SARS-CoV-2 a făcut mai multe victime în rândul personalului sanitar din România,prima fiind un ambulanțier din Suceava, declarat decedat pe 7 aprilie. Autoritățile au anunțat în ultimele săptămâni mai multe inițiative de sprijin al cadrelor medicale ce luptă cu epidemia.

Mai multe cadre medicale, victime ale COVID-19

Spitalul Universitar din Capitală a anunțat, marți, trecerea în neființă a mediculuiCătălin Bărbulescu. Acesta a fost infectat cu coronavirus și a pierdut lupta cu boala.

„Colegul nostru, dr Catalin Barbulescu a incetat din viata aseara. Gandul nostru sa urmareasca permanent de acum acest om bun. Spitalul Universitar de Urgenta sufera azi prima pierdere in aceasta lupta cu vremurile”,a transmis, pe Facebook, Spitalul Universitar de Urgență București.

Epidemia de coronavirus a făcut până acum mai multe victime în rândul personalului medical din țara noastră: doi ambulanțieri din Suceava, trei asistente din Brașov, Țăndărei, respectiv Constanța, un medic tot din Constanța și un altul din Botoșani.

Sute de cadre medicale au fost depistate pozitiv cu COVID-19. Între ele se numără și șapte dintre medicii care au acord recent asistență Republicii Moldova. Ei au fost confirmați la întoarcerea în țară.

„Îmi pare rău că s-au infectat, apreciez misiunea efectuată în regim de voluntariat. Le doresc sănătate, regret că s-au infectat, dar am convingerea că ceea ce au făcut contează enorm pentru România”, afirmase, duminică, premierul Ludovic Orban.

Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) estima, la începutul lunii mai, că peste 90.000 de cadre medicale s-au infectat în toată lumea. „E o cifră subestimată, deoarece nu acoperă fiecare ţară din lume”, a ținut să precizeze Howard Catton, director executiv al Consiliului. Catton a mai afirmat că bilanțul infectărilor în sistemul sanitar ar putea ajunge chiar la 200.000. Datele ICN mai indică faptul că SARS-CoV-2 a ucis peste 260 de asistenţi medicali la nivel global.

Sprijin pentru personalul medical aflat în prima linie de luptă că epidemia de coronavirus

Pe 2 aprilie, președinteleKlaus Iohannisadeclaratcă a solicitat Guvernului PNL să identifice fondurile europene necesare, pentru ca personalul medical ce îngrijește pacienții COVID-19 să primească un bonus de 500 de euro la salariu, pentru cele două luni din perioada stării de urgență.

La finalul lunii aprilie, Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, declarase că de acest bonus vor beneficia și alte categorii profesionale, nu doar cadrele medicale aflate în linia întâi de luptă cu epidemia.

Luni, Ministerul Sănătății a anunțat că peste 40.000 de angajați ai sistemului sanitar vor primi stimulentul de 2.500 de lei brut la salariu, aferent lunii aprilie. Suma va fi plătită de statul român, urmând ca ulterior să fie recuperată din fonduri europene.

„Am cerut ca plățile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă”, a precizat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

În plus, pe 15 mai, președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care prevede spor de 30% pentru medicii implicați în lupta COVID și pensie pentru copiii celor decedați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:17 - Ambasadorul României la ONU: Acțiunile Rusiei față de centralele nucleare civile ucrainene rămân profund îngrijorătoare. Acestea cresc gradul de risc al unui accident sau incident nuclear
21:16 - Ce sunt nevoiți să facă românii, urgent, dacă vor primi mesaje RO-Alert, că trebuie să evacueze locuințele în cazul unor viituri. Ce anume trebuie să conțină „bagajul de urgență”
21:02 - Care sunt cele două ingrediente secrete pe care bucătăresele din Maramureș le pun în murături? Trucul pentru murături delicioase
20:54 - ANM anunță „o vreme mai caldă decât în mod normal” în următoarele zile. Zonele în care sunt așteptate fenomene de instabilitate atmosferică (VIDEO)
20:36 - Daniel Buda (PNL): Cu siguranță, Klaus Iohannis are o experiență care poate să fie folositoare relațiilor internaționale ale României (VIDEO)
20:34 - Toni Greblă, despre adresa PNL privind candidatura lui Iohannis: BEC se va pronunța joi asupra lămuririlor solicitate / AEP rămâne neutră și nu va intra într-o dispută politică (VIDEO)
20:25 - Cum sunt atrași turiștii pe litoral în această perioadă? „Ne place, e liniște”
20:18 - Apele Române: O parte din viitură va fi atenuată în Serbia. Debitele vor putea să fie tranzitate în siguranță pe sectorul românesc al Dunării (VIDEO)
20:15 - Trei români se află pe lista Europol a celor mai periculoși infractori. Cine sunt aceștia și ce infracțiuni au comis
20:04 - Meterologii ne avertizează că vom avea parte de o iarnă complet neobişnuită. Câte grade vor fi în sezonul rece