Bloomberg: Statele din Europa de Est se îndreaptă spre cea mai mare recesiune de la căderea comunismului, din cauza crizei COVID-19

Bloomberg: Statele din Europa de Est se îndreaptă spre cea mai mare recesiune de la căderea comunismului, din cauza crizei COVID-19

Statele din Estul Europei, membre ale UE, se îndreaptă spre cea mai gravă recesiune de la căderea regimului comunist, precizează jurnaliștii de la Bloomberg, care pun această evoluție pe seama daunelor cauzate de coronavirus ce au cauzat o prăbușire rapidă a economiilor în această regiune în primul trimestru.

Jurnaliștii precizează în analiza lor că în timp ce statele estice din Europa au evitat scăderile record înregistrate de marile națiuni vest-europene, închiderea fabricilor, magazinelor și serviciilor a împiedicat profiturile companiilor și a crescut semnificativ rata șomajului.

Datele arătă că Polonia, Ungaria și România au înregistrat o creștere economică înjumătățită de la sfârșitul anului 2019, în timp ce economiile cehe și slovace s-au contractat în primul trimestru. Zona euro, destinația cheie a exporturilor din regiune, a înregistrat o scădere record în primul trimestru, cauzând și mai multe provocări pentru producătorii est-europeni.

Piața auto s-a prăbușit în statele din Europa de Est

O altă cauză care a dus la scăderile economice semnificative în contextul COVID-19 la nivelul statelor postcomuniste este reprezentată de evoluția pieței auto. Astfel, Skoda Auto, cea mai mare companie cehă a scăzut producția cu peste 100.000 de mașini în timpul unei opriri a activității de o lună, potrivit unui membru al consiliului de administrație Klaus-Dieter Schurmann. Livrările totale de autoturisme au scăzut cu aproximativ un sfert, în primele trei luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Chiar și Polonia, considerată de Comisia Europeană drept cea mai rezistentă țară din regiune la efectele noului coronavirus, se așteaptă la o scădere a economiei cu 4,3% în acest an. Cu toate acestea, pe măsură ce măsurile de blocare sunt ridicate pe întregul continent, oficialii au în vedere mai multe prognoze privind recuperări care nu vor întârzia să apară după 2020. Bloomberg precizează că Dacia Renault România, rivalul Skoda, înregistrează deja o redresare a comenzilor din Germania, Franța și Marea Britanie, potrivit CEO-ului său Christophe Dridi.

Economiile din estul UE vor continua probabil să depăşească Europa occidentală după ce epidemia va trece, susține Beata Javorcik, economistul principal al BERD. Ţările estice au reacţionat mai rapid decât cele vestice, inclusiv Franţa, Spania şi Marea Britanie, ceea ce a dus la un număr mult mai redus de decese cauzate de coronavirus.

România,creștere economică de 0.3% față de trimestrul 4 din 2019

Amintim faptul că Ministrul Finnțelor Florin Cîțu a precizat că România a reușit să înregistreze o creștere economică în termeni reali de 0.3% față de trimestrul 4 din 2019, ceea ce înseamnă o rată de creștere anuală de 2.7%.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a precizat că în România evoluția economiccă a fost mai bună decât scenariile inițiale făcute în contextul crizei provocată de COVID-19.

“Cea mai mare parte a companiilor din România, a domeniilor de activitate au rămas în funcțiune. Cea mai bună dovadă pentru acest lucru o puteți vedea din date, iar datele arată că pe primul trimestru România a înregistrat cea mai mare creștere economică. De asemenea, veți vedea și din datele de pe trimestrul II, comparativ cu alte țări, că situația economică în România este departe de a fi atât de gravă cum încearcă unii să o prezinte”, a precizat Ludovic Orban, în Parlament.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`