Pasagerii vor trebui să poarte măști de protecție atât în timpul călătoriei cu metrou, cât și atunci când se află în stații și vor fi avertizați prin instalațiile de sonorizare cu privire la păstrarea distanței de siguranță. Acestea sunt câteva dintre regulile cuprinse într-un Ordin comun al Ministerului Transporturilor și Ministerului Sănătății privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus şi pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul transporturilor, în perioada stării de alertă, care a fost publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial.
De asemenea, în perioada stării de alertă, în stațiile de metrou vor fi expuse ”afișe de tip Ghid cu regulile de bază ce trebuie respectate pe timpul călătoriei” și vor fi amplasate ”stickere de avertizare pentru distanțare socială, la cabinele de acces metrou”. Călătorii vor fi avertizați cu privire la păstrarea regulilor de distanțare socială și prin intermediul unor autocolante care vor fi plasate în dreptul punctelor de vânzare titluri de călătorie şi în dreptul automatelor de vândut cartele.
Totodată, în interiorul trenurilor vor exista semne de culoare verde care vor indica locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât şi pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanţa minimă între pasageri.
Ordinul comun al celor două ministere cuprinde prevederi referitoare la intervalul la care vor circula trenurile de metrou pe fiecare magistrală, după cum urmează:
În același timp, în documentul citat se precizează că trenurile de metrou vor fi igienizate zilnic, prin procedura denumită nebulizare, iar spațiile publice, cât şi suprafeţele comune cu care călătorii intră în contact pe timpul călătoriei cu metroul vor fi igienizate cu soluții biocide pentru dezinfectat suprafeţe.
România a intrat, începând din 15 mai în starea de alertă și în prima etapă a relaxării restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, potrivit regulilor impuse de autorități, cetățenii sunt obligați să poarte măști de protecție în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. De asemenea, instituțiile trebuie să decaleze programul angajaților astfel încât aceștia să nu ajungă sau să plece de la serviciu în același timp și să se evite astfel aglomerarea mijloacelor de transport în comun.
”Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii economici publici și privați, au obligația organizării activității, astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul angajaților, iar dacă activitatea desfășurată nu permite acest lucru, să ia măsuri pentru (…) decalarea programului de lucru, pentru entităţile cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se realizeze la intervale de minimum 1 oră, pe parcursul a minimum 3 ore, în tranșe de minim 20% din personal”, se arată în documentul care cuprinde măsurile luate în cadrulComitetului Naționalpentru Situații de Urgență și care vor fi aplicate în perioada stării de alertă.