Grecia a redeschis 500 de plaje. Oamenii, supravegheați cu dronele: ce reguli trebuie să respecte

Grecia a redeschis 500 de plaje. Oamenii, supravegheați cu dronele: ce reguli trebuie să respecte
sursa Foto: Pixabay

Pandemia de coronavirus a lovit puternic economiile țărilor, afectând inclusiv în sectorul turistic, domeniu esențial pentru multe națiuni.

Grecia, una dintre țările dependente de activitatea turistică, se pregătește de o relansare economică, după ridicarea restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Astfel, guvernul a anunțat că își va redeschide insulele pentru turiști, din 29 iunie, iar sezonul estival în Grecia va putea fi deschis la 1 iulie, dar va fi restricționat la trei luni, respectiv iulie, august și septembrie, a declarat Ministrul grec al Turismului, Haris Theoharis, potrivit europost.eu.

De asemenenea, acesta a mai menționat că, în funcție de cum va evolua curba cazurilor de infectare cu noul coronavirus, sezonul se va putea prelungi până în octombrie sau noiembrie, estimându-se o scădere cu 50% a sectorului turistic, față de anul trecut.

Peste 500 de plaje, redeschise publicului

În acest weekend, Grecia va redeschide 515 plaje, un test crucial în lupta pentru a începe sezonul turistic, însă totul se va desfășura sub incidența unor reguli.

Astfel, vor fi interzise sporturile și jocurile, precum și alcoolul și muzica, conformThe Guardian.

Totodată, se va limita prezența oamenilor, până la 40 de persoane pe 1000 de metri pătrați, iar umbrelele vor trebui amplasate la cel puțin patru metri distanță unele de celelale. În plus, la restaurantele de pe plajă nu va putea fi servită decât mâncare la pachet.

„Continuăm ridicarea treptată a restricțiilor, deoarece virusul este aici și încă circulă printre noi”, a avertizat viceministrul protecției cetățenilor, Nikos Hardalias.

Se așteaptă ca temperaturile să se apropie de 40 de grade Celsius în acest weekend, un nivel record pentru această perioadă a anului, iar purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas, a descris acest pas drept „un test semnificativ care trebuie trecut cu succes”.

Turismul reprezintă 25% din PIB-ul Greciei și oferă unul din cinci locuri de muncă.

Oamenii, supravegheați cu dronele

Pentru a se asigura că este respectată distanța socială, în vederea limitării răspândirii coronavirusului, autoritățile au implementat supravegherea plajelor prin intermediul dronelor.

Astfel, un angajat al primăriei manevrează drona, încercând să găsească zonele aglomerate, pentru a dispersa mulțimea, alături de alți paznici și polițiști.

De asemenea, din difuzorul acesteia se aude, periodic, mesajul „Păstrați distanța recomandată. Respectați sănătatea celor din jur”.

„Trăim într-o lume diferită. Lucrurile se desfășoară mai bine decât ne așteptam. Copiii sunt mai greu de controlat, dar până în prezent nu am fost nevoiți să sancționăm pe nimeni”, a declarat Giorgos Papanicolaou, primarul din Glyfada.

Cum va arăta turismul în Grecia

În contextul actual, în Grecia se vor aplica condiţii stricte de funcţionare la toate nivelurile a hotelurilor şi a altor locaţii turistice, acestea fiind prevăzute în ”Protocolul Unităţilor Turistice”.

Protocolul cuprinde planuri de acţiuni la toate nivelurile: de la măsurile ce trebuie luate de personal, până la măsuri cu privire la serviciul de recepţie, serviciile de pe etaj, cum ar fi curăţenia în camere şi a spaţiilor comune, servicii de luare a mesei, restaurante, baruri etc., până la măsuri cu privire la funcţionarea piscinei şi la serviciile de transportare a clienţilor către obiectivele turistice, scrie ethnos.gr.

Printre măsurile propuse în protocol se numără reducerea frecvenţei de curăţare a camerei pe durata sejurului, pentru evitarea contactului angajaţilor de la curăţenie cu un posibil caz de coronavirus şi transmiterea mai departe a virusului, renunţarea la schimbarea zilnică a lenjeriei şi a prosoapelor, care se va realiza doar la cererea clientului, dar şi eliminarea tuturor obiectelor decorative de folosinţă comună, precum perne, meniuri, reviste, precum şi a aparatelor de cafea, a fierbătoarelor şi a tuturor produselor din minibar.

Totodată, este prevăzută acoperirea cu o husă de unică folosinţă a telecomenzilor de televizor şi aer condiţionat, iar suprafeţele textile trebuie curăţate cu un aparat cu aburi.

Potrivit celor mai recente date, în Grecia s-au confirmat 2.770 de cazuri de coronavirus, iar 156 de persoane și-au pierdut viața.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:15 - Irinel Columbeanu s-a atașat de o colegă de la azil. Ion Cassian a dezvăluit cine este: „E vecina lui, fostă profesoară!”
17:10 - Ce a pățit o femeie într-un aeroport din Turcia. A rămas sechestrată: „Unii dintre gardieni m-au îngrozit!”
17:04 - De 25 de ani, revista Biz scrie istorie în presă și evenimentele de business
16:59 - Județul din România unde poți cumpăra în această lună o casă cu doar 4.000 de euro. Ce include proprietatea și unde se află mai exact
16:50 - Ligia Deca: Am dublat bugetul programului „Primul student în familie”. Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)
16:40 - Geoană sare în apărarea nevăzătorilor: Guvernanții nu fac destul ca nevăzătorii să aibă o „viață demnă”
16:30 - Accesorii sanitare de baie care revoluționează designul și funcționalitatea
16:29 - Silvia Dinică (USR) îl contrazice pe managerul firmei de catering, după ce peste 100 de elevi s-au intoxicat cu ”Masa caldă” de la școală: „Nu cred că cineva poate să contamineze toate acele porții, ca să-i facă cuiva rău” (VIDEO)
16:24 - Aplicația Telegram a fost interzisă în Ucraina. Există riscul ca serviciile ruse să poată intercepta mesajele militarilor