Alegerile locale se pot organiza în cel mult șase luni de la expirarea stării de alertă

Alegerile locale se pot organiza în cel mult șase luni de la expirarea stării de alertă

Alegerile locale pot fi organizate în termen de șase luni de la data la care va expira starea de alertă. Decizia a fost luată, miercuri, în Camera Deputaților, unde aleșii au votat modificarea ordonanței de urgență privind alegerile locale. Potrivit actului normativ, data la care va avea loc scrutinul local trebuie stabilită cu cel puțin 75 de zile înainte de vot, de către Parlament, nu de Guvern, așa cum se întâmpla până acum.

”Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului București, președinților de consilii județene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului București și consiliilor județenese prelungesccu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgență sau stării alertă”, se arată în varianta modificată a actului normativ.

Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect de lege. Astfel, actul normativ va fi trimis acum președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Totuși, Curtea Constituțională ar putea fi sesizată cu privire la această lege, unele dintre prevederile actului normativ fiind criticate atât de liberali, cât și de către președintele Klaus Iohannis.

Alegerile locale, amânate din cauza pandemiei de coronavirus

Alegerile locale trebuiau să aibă loc în luna iunie a acestui an, însă nu au mau putut fi organizate din cauza pandemiei de coronavirus.

De altfel, într-o conferință de presă susținută recent, președintele Klaus Iohannis a declarat că, în acest moment, este prea devreme să se discute despre o dată clară la care să aibă loc alegerile locale și cele parlamentare. Șeful statului a explicat atunci că o decizie va fi luată în funcție de modul în care va evolua epidemia de COVID-19 în România.

”E prematur să spunem că vom avea alegeri în orctombrie, noiembrie, decembrie. Important e să le facem când nu va fi un pericol pentru populțaie. Nu voi fi de acord să facem alegeri când epidemia încă există. Îmi doresc să avem în toamnă alegeri locale și parlamentare, dar dacă nu vor fi în siguranță, le vom amâna”, spunea Klaus Iohannis pe 28 aprilie.

De altfel, pe fondul pandemiei de coronavirus, mai multe state au luat decizia de a amâna alegerile care ar fi trebuit să aibă loc în acest an. Astfel, Austria și Marea Britanie au amânat scrutinele locale, Canada a amânat alegerile provinciale și municipale, parțiale și referendumul local, Franța a luat aceeași decizie în privința finalei localelor, Cehia a amânat parlamentarele parțiale, India – alegerile pentru Consiliul Statelor, Spania – regionalele din Galicia și Țara Bascilor, Elveția – federalele și mai multe municipale, iar 13 state americane au devansat data localelor, primarelor prezidențiale și a altor alegeri.

Sondaj BCS: Peste 30% dintre respondenți ar vota cu un candidat PNL la alegerile locale

Potrivit rezultatelor unui sondaj BCS, peste 30% dintre cei chestionați ar vota cu un candidat al PNL la funcția de primar, iar peste 25% ar susține un candidat din partea PSD.

La întrebarea ”La alegerile locale cu candidatul cărui partid intenționați să votați pentru funcția de primar?”, respondenții și-au exprimat opțiunile după cum urmează:PNL- 32,7%,PSD– 25,3%,USR-PLUS– 19,8%, UDMR – 5,9%, PMP – 5,3%, Pro România – 5,2%,ALDE– 1,7%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație