Proiectul de lege privind măsurile din perioada stării de alertă, dezbătut și votat în Camera Deputaților

Proiectul de lege privind măsurile din perioada stării de alertă, dezbătut și votat în Camera Deputaților
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE, 13 mai, ora 12.20 -Curtea Constituțională a decis că starea de alertă este constituțională.

Proiectul de lege privind măsurile din perioada stării de alertă ajunge, miercuri, în Camera Deputaților, unde va fi dezbătut în comisiile de specialitate, iar apooi va fi supus votului, în plen. Proiectul a fost adoptat, luni, de Guvern, iar marți de Senat, aleșii din camera superioară a Parlamentului aducând o serie de modificări semnificative la textul de lege primit de la Palatul Victoria. Camera Deputaților este forul decizional în cazul acestui proiect de lege.

Astfel, printre modificările aduse de senatori se numără aceea că măsura stării de alertă trebuie încuviințată de Parlament. Un alt amendament propus de senatorii PSD se referă la faptul că în perioada stării de alertă ar putea fi deschise terasele care respectă regulile de siguranță sanitară.

După adoptarea proiectului de lege în Senat, Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului, a declarat că speră ca în Camera Deputaților legea să fie ”reîntregită” și să revină astfel la varianta gândită de inițiatori.

Klaus Iohannis cere Parlamentului să adopte urgent legea privind starea de alertă

Președintele Klaus Iohannis a făcut apel, marți, la parlamentari, să adopte cât mai rapid legea care reglementează măsurile ce pot fi adoptate în perioada stării de urgență.

”Mă adresez parlamentarilor, Parlamentului, care are în lucru o lege care reglementează activitățile, restricțiile și felul în care se gestionează această stare de alertă. Este nevoie urgentă de această lege și solicit Parlamentului, parlamentarilor, să decidă pe această lege cu maximă celeritate”, a declarat, marți, șeful statului.

Trecerea de la starea de urgență, la starea de alertă să aibă loc cu o pauză de câteva zile

Cu toate acestea, sunt șanse mari ca trecerea de la starea de urgență, instituită în contextul pandemiei de COVID-19,la starea de alertă să aibă loc cu o pauză de câteva zile, în care, cel puțin din punct de vedere legislativ, să nu existe nicio restricție. Asta din cauza faptului că, în prezent, nu există un act normativ care să mențină restricțiile pentru români. Guvernul a trimis luni Parlamentului proiectul de lege privind starea de alertă. Conducerea Legislativului a anunțat că proiectul intră în dezbatere în regim de urgență și va fi adoptat până joi. Problema apare însă la respectarea termenelor prevăzute de Constituție. Potrivit articolului 84 din Legea fundamentală, după adoptarea proiectului de lege în cele două camere ale Parlamentului, este nevoie de două zile pentru a lăsa timp de contestare la Curtea Constituțională. Ulterior, după ce președintele promulgă legea, este nevoie de alte trei zile pentru ca legea să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

CCR dezbate sesizarea Avocatului Poporului privind ordonanța care reglementează starea de alertă

Tot miercuri, judecătorii de la Curtea Constituțională dezbat sesizarea Avocatului Poporului referitoare la Ordonanța care reglementează starea de alertă. Potrivit sesizării, actul normativ ar încălca principiul separaţiei puterilor și prevederile din Constituție care stabilesc faptul că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a ţării.

Avocatul Poporului a depus această sesizare pe 6 mai.

De altfel, în debutul ședinței de Guvern de luni, premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Afacerilor Interne,Marcel Vela, să fie pregătit cu o replică legală, constituţională şi faptică” în cazul unei decizii nefavorabile a Curții Constituționale.

„Domnul ministru Vela, să ţineţi cont de faptul că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională şi în privinţa reglementărilor care afectează starea de alertă şi aici trebuie să fim pregătiţi, pentru că termenul de judecare la Curtea Constituţională este miercuri, pe 13 mai şi aici trebuie să fim pregătiţi pentru orice modificare care este necesară pentru a putea da replica legală, constituţională şi faptică astfel încât să avem un cadru normativ foarte clar privitoare la activitatea CNSSU şi a altor entităţi în cadrul stării de alertă”, a spus premierulLudovic Orban.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 4 mai că nu va mai prelungi starea de urgență instituită pe fondul pandemiei de coronavirus, iar de la 15 mai, aceasta va fi înlocuită de starea de alertă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`