MAE: 85 de cetățeni români aflați pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite, repatriați. Autoritățile, apel la evitarea călătoriilor

MAE: 85 de cetățeni români aflați pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite, repatriați. Autoritățile, apel la evitarea călătoriilor

Ministerul Afacerilor Externe a transmis luni, într-un comunicat de presă, că, în cursul nopții, 85 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatul Arabiei Saudite au fost aduși în țară, ca urmare a demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii a celor din diaspora aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.

Totodată, demersurile autorităților române au permis și facilitarea repatrierii a trei cetățeni sârbi și a patru cetățeni ungari, care și-au continuat ruta către țările de destinație.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Riad-București.

MAE, apel la români pentru evitarea călătoriilor

Ministerul Afacerilot Externe a reînnoit apelurile făcute anterior, cu privire la evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale.

”Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară”, se precizează în comunicat.

De asemenea, instituția face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă, în contextul în care deplasările sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.

Românii, sfătuiți să rămână în alertă și după relaxarea măsurilor

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a afirmat, joi, că România nu a ajuns încă la vârful pandemiei de coronavirus, iar după 15 mai autoritățile mizează pe faptul că cetățenii vor continua să respecte distanțarea socială și măsurile de igienă, în ciuda unei relaxări parțiale a restricțiilor.

”Suntem pe un platou. Este un ritm care se menține de o săptămână. Nou urmărim numărul de cazuri noi, mai ales prin prisma evenimentelor dintre 1 și 3 mai. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că după 15 mai nu se va mai prelungi starea de urgență. Mizam foarte mult pe o stare administrativă – stare de alertă sau un ordin al ministrului Sănătății de risc epidemic crescut prin care să putem păstra niște restricții. Păstrând aceste restricții, putem controla o relaxare pe care putem să o inițiem după 15 ani, cu măsuri minime la început, dar cu evaluare la 15 zile, cum recomandă și Organizația Mondială a Sănătății. Mizăm, în continuare, pe aceeași respectare a distanțării sociale, dar mai ales a regulilor de igienă. Încă nu am ajuns la vârf”, a declarat Nelu Tătaru.

Bilanțul românilor infectați cu SARS-CoV-2

Potrivit unui raport publicat duminică de Grupul de Comunicare Strategică, peste 15.362 de oameni au fost infectați cu noul Covid-19, dintre care 972 s-au stins din viață.

Până în momentul de față, 242 de pacienți sunt internați la ATI.

În prezent, 7,051 de persoane au fost declarate vindecate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie