MinistrulSănătății, Nelu Tătaru, a declarat că se pregătește o testare la nivel național care ar urma să fie aplicată după data de 1 iunie, pentru a verifica atât starea imunizării populației, cât și modul în care se răspândesc cazurile de COVID-19.
Nelu Tătaru a precizat că numărul de persoane testate va fi stabilit în funcție de evoluția epidemiei în România până la acel moment, dar se va ține cont de focarele existente.
“Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul Naționalt pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populației cât și cea a evoluției ulterioare. Va începe după 1 iunie.
Noi trebuie să vedem când s-ar termină pandemia, sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată nu coborâm. Astăzi avem 231 de cazuri, dar în conteztul în care ieri a fost sâmbătă și testările sunt mai puține. Facem evaluarea în funcție de numărul de cazuri din acel moment. Bugetul depinde și de testele care ar putea fi serologice, sau și moleculare. În funcție și de zone. Unele cu focar mare, altele cu focar mic. O să testăm voluntarii, pe care îi căutam în anumite focare”, a explicat ministrul la Europa FM.
Cu puțin timp înainte de a-și depune mandatul de ministru al Sănătății, Victor Costache, a vorbit despre o testare colectivă a populației din București. Ministrul a precizat că cei care locuiesc în Capitală vor fi testați „din ușă în ușă” pentru coronavirus.
„Astăzi am semnat un protocol împreună cu domnul Streinu Cercel, care va fi validat şi dorim să implementăm un program inovativ de tipul celui din Coreea de Sud, dorim să testăm toţi cetăţenii din Bucureşti cu echipe mobile de testare door-to-door”, a anunțat Victor Costache.
Ulterior, Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balș”, a anunțat joi, într-o discuție transmisă Live pe Facebook, la care a participat și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, că testarea va include de fapt un eșantion de doar 10.000 de persoane din București. Acesta precizat că vor fi testați și personalul medical și pacienții din spitale, dar că trebuie testată și populația, pentru a înțelege cum circulă virusul.
La rândul ei, Gabriela Firea, a declarat că testarea va începe luni, 30 martie și că Primăria Capitalei va achiziționa 4.000 de teste, iar cele 6 primării de sector vor cumpăra cate 1.000 de teste, a precizat Gabriela Firea.
Potrivit ultimului bilanț al pandemiei de COVID-19, umărul persoanelor infectate cu COVID-19 pe teritoriul României a ajuns la 15.362. De asemenea, 961 de decese au fost raportate până în prezent din cazua pandemiei de COVID-19.
La ATI, în acest moment, sunt internați 242 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.399 de persoane. Alte 19.887 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 256.749 de teste.