Băsescu îl învață pe „bârfitorul” Antonescu cum să folosească telefonul prezidențial pentru a afla cine face rău României

Băsescu îl învață pe „bârfitorul” Antonescu cum să folosească telefonul prezidențial pentru a afla cine face rău României

Preşedintele suspendat Traian Băsescu i-a recomandat preşedintelui interimar, Crin Antonescu, să folosească telefonul negru din biroul său prezidențial și să apese al treilea buton pentru a-i răspunde „un om care ştie să îi spună exact cine a făcut rău României”.

„Am înţeles că domnul preşedinte interimar al republicii a făcut un apel la mine legat de denigrarea ţării în străinătate. Este evident că a rămas la nivelul unui bârfitor (…) Dacă vrea să ştie de ce sunt atât de puternice reacţiile lumii occidentale la adresa actualei conduceri a ţării, îi fac o recomandare: în stânga biroului sunt trei telefoane mari, este unul negru cu 12 butoane, trebuie să apese al treilea buton şi îi va răspunde un om care ştie să îi spună exact cine a făcut rău României şi mă tem că primele nume vor fi Crin Antonescu şi Victor Ponta„, a spus Băsescu.

Întrebat cine este acea persoană, Băsescu a spus că este vorba despre un om dintr-o instituţie a statului român, a cărui atribuție este să furnizeze informații corecte despre situaţia politică.

„Nu are relevanţă, nu sunt capitale, sunt instituţii ale statului român, care dau informaţia corectă despre situaţia politică, dacă tu eşti capabil să o analizezi (…). Sunt oameni care ştiu că, dacă mint, rămân fără cap, pentru că îl împing pe preşedinte spre decizii greşite„, a spus președintele suspendat.

Vezi care este „oferta” lui Traian Băsescu către cei patru lideri USL

Totodată, întrebat de ce îl instruieşte abia acum pe Antonescu cum să folosească telefoanele din biroul prezidenţial, Băsescu a răspuns că i-a spus preşedintelui interimar „cum e cu butoanele” încă de luni, de când s-a făcut predarea funcţiei la Palatul Cotroceni.

Acum i-am amintit butonul. I-am spus când am plecat cum e cu butoanele„, a mai spus preşedintele suspendat.

Președintele Traian Băsescu a făcut un apel la adresa românilor pe care i-a îndemnat să se prezinte la vot pe 29 iulie, indiferent de opțiunea lor politică, pentru a arăta că resping „restaurația și mersul înapoi al României”.

Traian Băsescu: Crin Antonescu a rămas la nivelul unui bârfitor

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`