Liderii USL și-au luat măsuri de siguranță în cazul în care referendumul pentru demiterea președintelui este invalidat. Într-o hotărâre a Parlamentului din 6 iulie publicată în aceeași zi în Monitorul Oficial se arată că în cazul în care referendumul este invalidat, Parlamentul va decide ce se va întâmpla în continuare.
Hotărârea nu include și o formulare similară pentru cazul validării referendumului, potrivit Romania liberă.
„Art. 3. – În situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost indeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat”, se arată în articolul 3 din textul hotătârii Parlamentului privind stabilirea obiectului şi a datei referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României (nr.34/06-07-2012).