Victor Micula Jr. şi-a făcut din nou o apariție spectaculoasă pe timp de pandemie. Dacă la începutul crizei a urcat preţul spirtului şi încerca să vândă un tratament neverificat pentru COVID-19, de această dată a reintrat în vizorul poliţiei pentru încălcarea legii privind deplasarea în timp de stare de urgenţă.
Oamenii legii l-au surprins în maşină alături de președintele unui fond de vânătoare pe care-l administrează, și alți doi apropiați. Deplasarea acestora nu era însă în condiţiile prevăzute de lege, scrie cancan.ro.
Cei patru bărbați au încercat să le explice oamenilor legii că au auzit un foc de armă pe domeniul de vânătoare, astfel că se grăbeau în căutarea unui posibil braconier.
Dialogul nu a fost deloc amiabil, polițistul îi ordonă, practic, luiVictoraș:”Intră în mașină”!
Finalul întânirii cu poliţia s-a lăsat cu câte 5.000 de lei amendă pentru fiecare deoarece au încălcatOrdonanța Militară3.
Potrivit cancan.ro, în discuția cu polițistul, Micula Jr. susține că omul legii ar fi prieten cu braconierii. Iar polițistul îl ironizează:„Cum ați spus,«branconier»?”
Iată spumosul schimb de replici:
Micula Jr: Deci, domnul polițist, să înțeleg că ne-ați oprit, pe noi, pe mine, care sunt vicepreședintele(asociației de vânătoare, n.r.)ca să nu pot ajunge labranconier, da? Sunteți prieten cu braconierii de pe fondul celălalt…
Polițist: Branconier…
Micula Jr:Domnul președinte, e adevărat?
Președinte asociație vânătoare:Nu știu, stai că nu știu despre ce e vorba…
Polițist:Branconier sau ce, cum ai zis…
Micula Jr:BRA-CO-NIER…
Polițist:Bran-co-nier…
Micula Jr:Bun, asta o s-ajungă la televizor, nu-i o problemă…
Polițist:Bran-co-nier… Da’ cum ați zis?
Micula Jr:BRA-CO-NIER… Nu vă mai bateți joc de mine, că nici eu nu-mi bat joc de dumneavoastră…
Cunoscut pentru extravaganţe prin cluburi şi curse ilegale cu bolizi de lux,Victor Miculaeste unul din moştenitorii imperiului finaniar construit de seniorii Ioan şi Viorel Micula în România. Victoraş nu s-a remarcat până acum însă în zona managementului de afaceri, chiar dacă susţinea pe Facebook că este preşedintele mai multor firme deţinute de familia sa. A revenit însă în prim planul atenţiei publice, afirmând că deţine leacul pentru tratarea pandemiei de coronavirus şi lansând o provocare insolentă chiar preşedintelui Klaus Iohannis.