Reprezentanţii Comisiei Europene au transmis ambasadorului României la UE că planul de măsuri pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene a eşuat având în vedere că autorităţile de execuţie refuză asistenţa instituţiilor financiare şi că administraţia e „paralizată” de lupta politică internă.
Programele gestionate de DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene) riscă astfel să fie suspendate.
”În momentul de faţă s-a constatat o «paralizare» a administraţiei româneşti. Mai mult, au constatat o «eşuare» a implementării Planului de măsuri prioritare convenit pentru creşterea capacităţii de absorbţie, având în vedere că la nivel administrativ nu s-a progresat de o manieră satisfăcătoare. Mai mult, în opinia DG REGIO, deşi la nivel politic există voinţa necesară, la nivelul de execuţie autorităţile nu recunosc problemele sistemului şi refuză în fapt asistenţa instituţiilor financiare internaţionale. În general, atitudinea autorităţilor este aceea de a fi de acord cu recomandările pe care le face Comisia, fără însă a le aduce apoi la îndeplinire neapărat”, se arată în explicațiile reprezentanților CE, citate de Mediafax.
Capacitatea administrativă extrem de slabă şi deficienţele constatate în funcţionarea sistemului de management şi control al fondurilor reprezintă un motiv de îngrijorare pentru administratorii programelor.
DG REGIO a dezvăluit probleme serioase pentru două dintre cele patru programe evaluate (PO Regional şi POS Competitivitate), concluzia fiind aceea că sistemul de management şi control necesită îmbunătăţiri semnificative.
Angela Martinez-Sarasola, şefa Unităţii pentru România din cadrul DG REGIO, a aprecizat că în ciuda discuțiilor și avertismentelor de la Bruxelles, situația nu a evoluat deloc în țară. Oficialul UE recomandat o mai mare implicare a departamentelor din ministere, nu doar a autorităţilor de management, precum şi o mai bună colaborare interministerială.
Cele patru programe operaţionale pentru care nu mai sunt trimise cereri de rambursare sunt legate de sectorul regional, de mediu, de transport şi de competitivitate.
DG REGIO intenţionează să ajungă la o concluzie finală în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de management şi control din România până la finalul lunii.