CORONAVIRUS | Marea Britanie a depășit Italia la cel mai mare număr de decese din Europa

CORONAVIRUS | Marea Britanie a depășit Italia la cel mai mare număr de decese din Europa
Foto: Hepta

Marea Britanie a depășit Italia la cel mai mare număr raportat de decese cauzate de pandemia de coronavirus din Europa, potrivit cifrelor publicate marți. Astfel că, presiunea a crescut asupra premierului Boris Johnson în răspunsul său la criza sanitară.

Bilanțul total al deceselor din UK: 32.313

Cifrele săptămânale de la Biroul Britanic pentru Statistică Națională (ONS) au adăugat peste 7.000 de decese în Anglia și Țara Galilor, înregistrate până la 24 aprilie, ridicând totalul pentru Regatul Unit la 32.313.

Doar Statele Unite, cu o populație de aproape cinci ori mai mare, a raportat mai multe victime confirmate de virus decât Marea Britanie, potrivit datelor de până acum.

Cifrele de marți se bazează pe mențiunile de pe certificatele de deces al COVID-19, fiind incluse cazurile confirmate, dar și cazurile suspecte, scrie Reuters.

În timp ce diferite moduri de numărare îngreunează comparațiile cu alte țări, cifra a confirmat că Marea Britanie a fost printre cele mai afectate de pandemia de SARS-CoV-2 care a ucis mai mult de 250.000 în întreaga lume.

„Marea Britanie a fost lovită foarte tare de acest val de COVID-19 și fiecare deces a adus tristețe familiilor”, a spus profesorul James Naismith de la Universitatea Oxford, care este directorul Institutului de cercetare medicală Rosalind Franklin.

Politicienii din opoziție au spus că cifrele dovedesc că guvernul este prea lent în oferirea echipamentului de protecție spitalelor și în introducerea testelor în masă.

Răspunzând cifrelor ONS, un purtător de cuvânt al primului ministru a punctat recentele comentarii ale lui Johnson potrivit cărora Marea Britanie a trecut de apogeul bolii, dar a rămas într-o fază periculoasă.

El a menționat, de asemenea, sfatul ofițerului principal al Angliei, Chris Whitty: „diferite țări înregistrează lucruri diferite în legătură cu decesele”.

Italia și Spania, următoarele țări europene cele mai afectate, au populații mai mici decât Marea Britanie, complicând și mai mult comparațiile.

Miniștrilor nu le place comparațiile cu numărul principal al deceselor, spunând că excesul de mortalitate, respective numărul de decese din toate cauzele care depășesc media pe perioada anului, este mai semnificativ, deoarece este comparabil la nivel internațional.

Marea Britanie, una dintre cele mai afectate de SARS-CoV-2

Dovezile timpurii pentru excesul de mortalitate sugerează că Marea Britanie va fi una dintre cele mai afectate de pandemia de Covid-19.

Statisticul ONS, Nick Stripe, a declarat că decesele în exces din Regatul Unit au fost cu aproximativ 42.000 mai mari decât media din acest moment al anului.

Cu toate acestea, doar aproximativ 80% din aceste decese au fost asociate în mod specific cu noul coronavirus.

ONS a declarat că 7.911 decese din toate cazurile au fost înregistrate în casele de până pe 24 aprilie, de trei ori mai mare decât luna anterioară.

Numărul persoanelor infectate a depășit trei milioane la nivel global

La nivel global, numărul persoanelor testate pozitiv cu noul coronavirus, virusul care a izbucnit în China la sfârșitul anului 2019, a depășit trei milioane de cazuri.

Mai precis, peste 3.600.000 de persoane au fost testate pozitiv.

Numărul celor care s-au stins din viață a ajuns la peste 253.000, iar peste 1.200.000 s-au recuperat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)