Radu Banciu a comentat în ediția de luni seara a emisiunii Lumea lui Banciu situația bizară din Tanzania, unde președintele țării a comandat efectuarea de teste pentru depistarea COVID-19 nu doar pe oameni ci și pe animale sau plante, care au ieșit în mod uluitor pozitive.
“Tanzania este un fel de Românie. Teste puține, frica de coronavirus, frica de neant, frica de moarte. Președintele țării a zis la un moment dat, băiatul cinstit de la țară, un fel de Vide al lor: facem teste pe oameni, dar facem teste și pe plante și pe animale sau fructe. S-a dus cu omul care făcea testul și a zis așa: facem teste pe omul ăsta, pe capra aia și pe fructul ăstă. Și a luat un fruct despre care noi nu am auzit, se numește pawpaw, și l-au testat. Președintele a pus o etichetă cu numele de persoane pe toate testele astea și le-a dus la institutul de testări. Au testat ăia și așa a ieșit: capra pozitivă, oaia negativă, pawpaw pozitiv. Îmi veți spune că Tanzania e totuși Tanzania. Nu! Testele erau de import toate. Tanzania nu produce teste, nu produce mască, nu produce mănuși. Are turism. Acolo ne dă lecții nu doar nouă, ci Europei întregi. Deci, ciocul mic. Acolo vâna Nea Nicu fiare, de asta nu avem nevoie de viză în Tanzania, România fiind singura țară din Europa care nu are nevoie de vize. Și englezii și francezii au nevoie, numai noi nu. Pentru că Nea Nicu le-a lăsat o imagine plăcută după ce le-a împușcat leii”, a comentat Radu Banciu.
Acesta a concluzionat că situația din Tanzania dovedește încă o dată faptul că noul coronavirus nu se lasă descoperit de către oamenii fără pregătirea necesară, care nu știu să identifice codul acestei maladii.
“Deci, toate testele sunt de import. A ieșit fructul de pawpaw pozitiv. Între oameni ieșise unul pozitiv, unul negativ, capra pozitivă, oaia negativă, pawpaw pozitiv. Au întrebat ăștia peste tot, au ajuns până în Japonia. Atunci au venit japonezii și au zis că așa este. Există persoane care sunt testate, testul iese pozitiv și ei sunt până în măduva oaselor negative pentru că noul coronavirus nu se lasă citit de oamenii ăștia fără școală. I-a prins secolul XXI pe toți amărâții ăștia, nu aveau școală și nu știu să identifice codul acestei maladii.Te testează, tu ești pozitiv și nu ai absolut nimic. Mori apoipentru că ești băgat la teste, îți dau ăia de toate, dacă respiri greu de angoasă te duc la reanimare și mori acolo”, a mai precizat Radu Bnaciu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.