Efort fără precedent pentru dezvoltarea unui vaccin eficient împotriva COVID-19: Peste 8 miliarde de dolari, donați de zeci de țări și organizații

Efort fără precedent pentru dezvoltarea unui vaccin eficient împotriva COVID-19: Peste 8 miliarde de dolari, donați de zeci de țări și organizații

Peste 8 miliarde de dolari au fost puși la bătaie pentru finanțarea proiectelor care să contribuie la dezvoltarea unui vaccin contra coronavirusului și să finanțeze cercetarea în diagnosticul și tratamentul bolii. Aproximativ 40 de țări și organizații au participat la un summit online găzduit de UE.

Președintele Comisiei UE, Ursula von der Leyen, a declarat că banii vor ajuta la lansarea unei cooperări mondiale fără precedent, în vederea găsirii cât mai rapide a unui vaccin eficient.

Ea a spus că arată adevărata valoare a unității și a umanității, dar a avertizat că va fi nevoie de mult mai multe de făcut în această privință, în zilele următoare.

În total, peste 30 de țări, împreună cu organismele ONU și organizații filantropice și institute de cercetare, au făcut donații. De asemenea, lista donatorilor a inclus pe cântăreața de muică pop Madonna, care a oferit 1 milion de euro (1,1 milioane USD), potrivit șefei Comisiei, Ursula von der Leyen, care a demarat vineri inițiativa condusă de Bruxelles.

Comisia Europeană s-a angajat la 1 miliard de dolari pentru finanțarea cercetării privind un vaccin. Norvegia a oferit de asemenea o sumă apropiată de contribuția Comisiei Europene, iar Franța a promis 500 milioane euro, la fel ca și Arabia Saudită și Germania. Japonia a promis peste 800 de milioane de dolari, scrie bbc.com.

SUA și Rusia nu au luat parte la această inițiativă. China, unde virusul a avut originea în decembrie, a fost reprezentată de ambasadorul său în Uniunea Europeană.

2 miliarde de dolari, donați pentru găsirea unui tratament

Din banii strânși, 4,4 miliarde de dolari vor urma să fie alocați pentru dezvoltarea vaccinului, aproximativ 2 miliarde de dolari pentru căutarea unui tratament și 1,6 miliarde de dolari pentru producerea de teste, potrivit oficialilor UE.

În observațiile sale de deschidere la summit, von der Leyen a spus că toată lumea trebuie să contribuie la finanțarea „unui efort cu adevărat global”. „Cred că 4 mai va marca un punct de cotitură în lupta noastră împotriva coronavirusului, deoarece astăzi lumea se reunește”, a spus ea. „Partenerii sunt mulți, obiectivul este unul singur: înfrângerea acestui virus”.

Alături de Comisia Europeană, conferința este co-găzduită de Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Norvegia și Arabia Saudită.

Premierul italian Giuseppe Conte, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel sunt, de asemenea, printre cei care au luat parte la inițiativă.

În scrisoarea deschisă publicată în weekend, liderii au declarat că fondurile strânse vor „iniția o cooperare globală fără precedent între oamenii de știință și autoritățile de reglementare, industria și guvernele, organizațiile internaționale, fundațiile și profesioniștii din domeniul sănătății”.

În același timp, semnatarii și-au oferit sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății în fața criticilor americane cu privire la gestionarea pandemiei de COVID-19.

Peste 100 de vaccinuri pentru COVID-19, în curs de dezvoltare

Liderii Mondiali au promis vineri să accelereze lucrările pentru testele, medicamentele și vaccinurile împotriva coronavirusului, pe care să le împartă în toată lumea. Însă, Statele Unite ale Americii nu au luat parte la lansarea inițiativei Organizației Mondiale a Sănătății.

Peste 100 de potențiale vaccinuri împotriva COVID-19 sunt în curs de dezvoltare, inclusiv șase în studii clinice, a declarat Dr. Seth Berkley, Directorul General al alianței pentru vaccinuri GAVI, un parteneriat public-privat care organizează campanii de imunizare în țările sărace.

„Trebuie să ne asigurăm că există suficiente vaccinuri pentru toată lumea, vom avea nevoie de o conducere globală pentru a identifica și prioritiza candidații la vaccinuri”, a declarat acesta în cadrul unei informări de presă din Geneva.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate
21:44 - Elena Lasconi: Sunt deschisă să dialoghez cu Nicușor Dan, dar nu avem fixată nicio întâlnire (VIDEO)