O nouă alianţă politică a apărut pe scena politică românească. la mica publicitate. Alianţa de Centru-Stânga, formată din PSD şi UNPR, s-a născut, culmea, fără ştiinţa liberalilor şi nici a social-democraţilor. Deşi liderii social democraţi şi cei de la UNPR au încercat să păstreze secretă alianţa, aceasta a ajuns în cele din urmă în presă.
Alianţa a apărut într-un anunţ la. rubrica de mica publicitate, spun jurnaliştii de la Naţional.
„Partidul Social Democrat şi Uniunea Naţională pentru Progresul României anunţă că s-a înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia a-IV-a civilă, cererea privind înregistrarea în Registrul Alianţelor Politice a Protocolului de colaborare şi a Regulamentului privind funcţionarea parteneriatului dintre PSD şi UNPR – Alianţa politică ACS, Alianţa de Centru Stânga” se arată în sursa citată.
Însă PSD, prin intermediul uni adintre vicepreședinți, a negat aceste aformații.
„Este o greşeală, o chestiune mizerabilă. UNPR ne-a atacat cel mai urât la locale şi nu numai, alianţele acestea trebuie discutate în BPN şi CEx, nu e democratic, probabil o fi zis că PNL are PC-ul şi să luăm şi noi UNPR-ul. Nu ne va folosi la nimic.”
Pe de altă parte, vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu a mărturisit că nu ştie absolut nimic despre alianţa PSD-UNPR.