CORONAVIRUS | Spitalul Județean Suceava are din nou șefi civili. Ce au găsit acolo medicii militari și ce schimbări au adus cât au fost la conducere

CORONAVIRUS | Spitalul Județean Suceava are din nou șefi civili. Ce au găsit acolo medicii militari și ce schimbări au adus cât au fost la conducere
Foto: Inquam Photos / George Călin

Medicii militari care s-au aflat în ultima lună la șefia Spitalului de Urgență Suceava au predat, joi, conducerea unei echipe civile. Ministerul Apărării a precizat că unitatea este acum funcțională, poate oferi servicii medicale pacienților COVID-19 și poate răspunde unor urgențe în cazul celor care nu sunt infectați. Acum o lună, conducerea a fost preluată de medici militari, după ce unitatea spitalicească devenise un adevărat focar de infecție cu coronavirus. Oficiali din Ministerul Sănătății au vorbit atunci despre erori ale managementului de la acea vreme. Municipiul Suceava rămâne încă în carantină.

Conducerea Spitalului Județean Suceava a redevenit civilă. Medicii militari și-au încheiat misiunea

Ministerul Apărării a transmis că echipa de militari care a condus în ultima lună Spitalul Județean din Suceava a predat ștafeta unei echipe manageriale civile, aleasă de consiliul medical al unității.

„Civilii și militarii au luptat umăr la umăr cu un inamic nevăzut, dar redutabil.În astfel de momente, în condiții, practic, de război se consolidează echipe. Doar împreună vom ieși mai puternici din această luptă cu COVID-19”, a declarat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

Echipa militară a avut grijă să realizeze circuite separate pentru pacienții COVID și non-COVID și zone tampon de carantinare pentru suspecți. Totodată, au fost adoptate protocoale și proceduri specifice COVID-19, precum și planul de operaționalizare prin creșterea graduală a capacității de răspuns. Documentul este valabil până la 31 decembrie, în cazul în care un nou val de infectări se va produce la toamnă.

A fost stabilită, de asemenea, înființarea sectorului ATI separat pentru pavilionul de boli infecțioase, fiind crescută astfel, capacitatea de alimentare cu oxigen medicinal a spitalului, prin montarea unui stocător suplimentar de oxigen. Personalul medical a fost instruit pentru folosirea echipamentelor de protecție și a fost realizat un plan de construire a unui vestiar filtru de intrare în sectorul COVID-19.

Unitatea medicală este acum pregătită să ajute pacienții depistați cu coronavirus și poate asigura rezolvarea unora dintre urgențele pacienților neinfectați. Toate urgențele non-COVID-19 vor putea fi rezolvate pe măsură ce personalul medical care s-a infectat de-a lungul timpului va putea reveni la serviciu.

„Una dintre cele mai mari victorii pe care le-am înregistrat a fost faptul că, în ultima lună, au fost asistate 47 de nașteri în condiții normale sau de urgență, atât pentru gravide covid cât și non-covid”, a mai precizat colonelul medic Daniel Derioiu, managerul interimar al spitalului.

Potrivit Ministerului Apărării, pe 2 aprilie, când conducerea Spitalului Județean a fost preluată de militari, doar 10-15% din personalul medical era apt de muncă, restul fiind bolnav de COVID-19 sau în carantină. Acum, circa 68% din personal a fost testat negativ.

Secretarul de stat Ionel Oprea: La Suceava încă există un focar de coronavirus

Totuși, Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a ținut să precizeze că la Suceava „este încă focar de coronavirus”.

Oprea a declarat că situația a fost dificilă la început. În mai multe intervenții, el a susținut că echipa militară a întâmpinat rezistență din partea unor angajați ai spitalului. Treptat, „lumea a înțeles ce trebuie să facă și acum spitalul funcționează la 55-60 la sută din capacitate. Lucrurile sunt sub control. Acum sunt internați în spital doar 507 pacienți infectați și alți 605 pacienți non-COVID-19. La secția ATI, care are deja 42 de ventilatoare, mai sunt doar șapte bolnavi asistați”, a explicat secretarul de stat.

Până acum, în Suceava s-au înregistrat 2.859 de îmbolnăviri cu coronavirus și 136 de decese. 675 de pacienți COVID-19 s-au vindecat.

Municipiul Suceava și opt comune limitrofe au ajuns în carantină totală din cauza răspândirii puternice a bolii, iar Spitalul Județean a fost plasat vreme de o lună sub conducere militară deoarece devenise un adevărat focar de infecție. Secretarul de stat Horațiu Moldovan vorbise la acea vreme despre un „accident epidemiologic sever”. Și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, s-a referit la erorile de management ale conducerii de la vremea respectivă.

Recent, Tătaru a efectuat o nouă vizită în Suceava și a precizat că nu știe încă dacă după 15 mai municipiul va ieși din carantină: „Aștept un raport din care să aflu amănunțit ce anume s-a petrecut. Zilele următoare vom analiza totul și vom lua o decizie”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare