Ministrul Transporturilor: ”Lucrările de construcție pe Autostrada de Centură București vor începe în luna iunie”

Ministrul Transporturilor: ”Lucrările de construcție pe Autostrada de Centură București vor începe în luna iunie”

Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, a declarat, joi, că lucrările de construcție pe Autostrada de Centură București (lotul 2) vor începe în luna iunie.

Mai exact, este vorba de sectorul Centură Sud, aflat pe raza localităţilor Glina, Cernica, Popeşti-Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni, Ciorogârla, din judeţul Ilfov.

Termenul de proiectare era octombrie 2020, noi finalizăm proiectarea în câteva zile, emitem hotărârea de Guvern şi realizăm exproprierile şi începem lucrările în iunie”, a precizat Lucian Bode.

În cadrul unei ședințe de Guvern, ministrul a propus proiectul privind exproprierile necesare pentru construirea sectorului sudic din Autostrada de Centură București (A0), precizând în acest sens că pe loturile 1 și 2 a fost finalizat proiectul tehnic.

Loturile 1 (buget alocat de 830,68 milioane de lei, fără TVA) și 2 (care costă 750,85 milioane lei, fără TVA) din Autostrada de Centura București au fost câștigate de către constructorul turc Alsim Alarko, în timp ce lotul 3 a fost câștigat de către grecii de la Aktor, având o valoare de 853,42 milioane de lei, fără TVA.

Contractele pentru cele trei loturi din A0 Sud includ 12 luni pentru proiectare şi 30 de luni pentru construcţia propriu-zisă.
Pentru acest proiect, valoarea estimată a despăgubirilor pentru exproprierile necesare este de 27 de milioane de lei, din care cele mai mari sume sunt alocate pentru Primăria Ciorogârla, scrie economica.net.

Întregul proiect al A0 Sud, în valoare de aproximativ 580 de milioane de euro, va permite descongestionarea circulației în zona de sud a Bucureștiului, asigurând totodată și traficul rutier de tranzit pe segmentul românesc al coridorul 4 Pan- European.

Proiectul A0 face parte din Master Planul General de Transport și este finanțat prin POIM 2014-2020.

Demararea construcțiilor pasajului peste DN 1A de la Mogoșoaia

La începutul lunii aprilie, s-au demarat și lucrările într-un alt punct aglomerat de pe Centura București – pasajul peste DN 1A.

,,Este cea mai importantă lucrare pe care am am început-o anul acesta în București, primul șantier care se deschide în regiunea București – Ilfov. La nivel guvernamental, menținerea șantierelor deschise reprezintă o prioritate”, a declarat Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

,,Începând de astăzi Pasajul Mogoșoaia este în termen de execuție, vorbim despre o lucrare foarte importantă ce duce la decongestionarea traficului în zona intersecției cu DN 1A a Centurii București”, a completat și Ovidiu Barbier, Director General Adjunct al CNAIR, menționând că termenul de finalizare este de 30 de luni.

Contractul pentru proiectarea și construcția Pasajului de la Mogoșoaia este în valoare de 32.259.665,70 lei fără TVA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)