Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a efectuat o vizită la Chișinău, cu ocazia ajutorului oferit de statul Român Republicii Moldova

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a efectuat o vizită la Chișinău, cu ocazia ajutorului oferit de statul Român Republicii Moldova
sursa foto: mae

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a efectuat joi o vizită la Chișinău, cu ocazia ajutorului oferit de statul Român Republicii Moldova, ce constă în trimiterea unei echipe medicale și donarea unor echipamente medicale, medicamente și dispozitive medicale, în contextul crizei COVID-19.

În cadrul deplasării la Chișinău, ministrul Bogdan Aurescu a participat, alături de alți oficiali români, la ceremonia de prezentare a echipei medicale din România de 52 de persoane, din care 41 de medici și asistenți medicali, care va activa, în perioada următoare, în unitățile sistemului sanitar din Republica Moldova implicate în tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.

MAE transmite prin intermediul unui comunicat de presă că ministrul român al afacerilor externe a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Oleg Țulea, și a fost primit de prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu.

“În cadrul acestor întrevederi, ministrul Bogdan Aurescu a punctat ferm importanța ca autoritățile din R. Moldova să intensifice, în mod consecvent și credibil, reformele necesare apropierii de UE și respectarea, pe deplin, a principiilor democratice și ale statului de drept. A arătat că sprijinul României va fi pe mai departe condiționat de continuarea acestor reforme esențiale pentru R. Moldova”, se precizează în comunicatul MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat, importanța realizării de către Chișinău a reformelor asumate prin Acordul de Asociere și prin Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA) cu Uniunea Europeană. Totodată, a reconfirmat angajamentul ferm al României pentru sprijinirea unui parcurs european ireversibil al Republicii Moldova, în baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare s-au împlinit, la 27 aprilie 2020, zece ani.

Șeful diplomației române a arătat că România va continua să urmărească cu prioritate respectarea intereselor și așteptărilor legitime ale cetățenilor din Republica Moldova, parcursul european fiind singurul în măsură să asigure dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova în beneficiul direct al cetățenilor săi.

În ceea ce privește sprijinul concret oferit de România către Republica Moldova pe durata crizei COVID-19, ministrul afacerilor externe a evidențiat că acesta a fost materializat, dincolo de trimiterea unei echipe medicale și donarea unor echipamente medicale, medicamente și dispozitive medicale, inclusiv prin cooperarea constantă a autorităților române, încă de la începutul actualei crize COVID-19, pentru facilitarea tranzitului și repatrierea în deplină siguranță a cetățenilor Republicii Moldova, precum și prin autorizarea exporturilor de medicamente, dispozitive medicale și materiale sanitare, achiziționate din România.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai mediului politic din Republica Moldova, respectiv cu președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, și cu președintele Grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, precum și cu deputații Iurie Renita, Octavian Tacu și Lilian Carp.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:24 - Nicușor Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% și în ziua votului 20% / E obligatoriu să fie aleasă o președintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE și NATO
12:16 - Cine este soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu. Ce profesie are posibila viitoare prima doamnă a României
12:12 - Kremlinul spune că nu știe cine este Călin Georgescu. Moscova nu a auzit prea multe despre opinia lui
12:03 - General român, după victoria lui Călin Georgescu: Avem nevoie de o resetare a partidelor politice, a media, a instituțiilor statului. Duminică vom vota fie pentru pro-euroatlantism, fie pentru anti-euroatlantism (VIDEO)
11:56 - Surse: Ciolacu intenționează să demisioneze de la șefia PSD. El a anunțat deja mai mulți lideri social-democrați
11:46 - Orban: Votul la prezidențiale a fost un vot împotriva Sistemului / Georgescu nu are nicio legătură cu democrația, au câștigat mesajele care incită la ură / Rusia înseamnă sărăcie, autocrație, lipsă de respect față de viața omului (VIDEO)
11:42 - Cristina Prună, după primul tur al prezidențialelor: E nevoie de o guvernare de dreapta, în jurul USR (VIDEO)
11:39 - Lucian Romașcanu: „Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o imaginam pentru noi și pentru copiii noștri”
11:35 - Moldovenii cu cetățenie română au votat cu Elena Lasconi. Călin Georgescu nu a primit niciun vot peste Prut
11:19 - Gigi Becali avea informații despre Călin Georgescu de o lună de zile: „A venit o dată la mine la palat, dar nu-l știam mai bine”