Publicațiile internaționale nu văd cu ochi buni încercările premierului Ponta de a redresa imaginea României în străinătate. Vizita de miercuri și joi la Bruxelles a primului ministru, precum și prestația lui Ponta sunt calificate drept ”neconvingătoare” de jurnaliștii de la Le Monde.
Ponta a facut un adevărat maraton la Bruxelles pentru a încerca să convingă mediile europene că reformele pe care le-a inițiat sunt democratice și nu contravin regulilor fundamentale ale Uniunii Europene, se arată în sursa citată.
Sunt amintitie întevedereile pe care Victor Ponta le-a avut cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, liderul socialist din Parlamentul European, Sergei Stanishev, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy , și cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
În vreme ce toți liderii europeni și-au exprimat dezaacordul față de metodele implementate de puterea de la București, Ponta a ”avut același discurs în fața interlocutorilor” pe care i-a convins, mai mult sau mai puțin de corectitudinea intențiilor sale.
Concret, Ponta a arătat în permanență că Bucureștiul va respecta normele europene și că se va conforma „imediat” în cazul în care deciziile sale, inclusiv cea de destituire a șefului statului, rivalul de centru-dreapta Traian Băsescu, „nu s-ar potrivi criteriilor europene. „
Se are în vedere și impactul pe care tensiunile politice îl vor avea asupra intrării României în Spațiul Schnegen, care depinde de raportul MCV ce urmează a fi publicat pe 18 iunie și care ca reprezenta un prag pentru puterea de la București.