Aristotel Căncescu, fostul șef al Consiliului Județean Brașov, 7 ani de închisoare pentru luare de mită (VIDEO)

Aristotel Căncescu, fostul șef al Consiliului Județean Brașov, 7 ani de închisoare pentru luare de mită (VIDEO)

Aristotel Căncescu, fostul șef al Consiliului Județean Brașov, a fost condamnat, joi, la șapte ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.În acelașidosara fost condamnat și fostul deputat Ion Diniță, acesta primind o pedeapsă depatru ani de închisoare cu executare.Aceste pedepse au fost pronunțate pentru fapte de corupție, precum abuz în serviciu, spălare de bani, luare de mită, cumpărare de influență și altele, realizate în mai multe proceduri de achiziții publice privind reamenajarea unor instituții din județ: spitalul județean, liceul Andrei Șaguna, centrul de agrement Tâmpa.

Aceste pedepse nu sunt însă definitive și pot fi contestate la Curtea de Apel Brașov în termen de zece zile.

Aristotel Căncescu și Ion Diniță, condamnați la închisoare cu executare

Amintim că este vorba despre un dosar în care Căncescu și Diniță, alături de alți șase inculpați, au fost trimiși în judecată în urmă cu patru ani de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Anchetatorii DNA spun că, în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014, aceștia au adus Consiliului Județean Brașov prejudicii de zeci de milioane de euro, după ce ar fi încheiat contracte cu statul prin firmele proprii. Mai exact, două firme de casă ar fi primit toate contractele derulate de Consiliul Județean Brașov în această perioadă de opt ani.

De altfel, prima instanță, judecătorii de la Tribunalul Brșov, au decis joi confiscarea unei părți colosale din averea lui Aristotel Căncescu. Zece pagini au scris judecătorii despre terenurile și bunurile deținute de acesta, bunuri pe care Căncescu riscă să le piardă dacă Curtea de Apel Brașov menține o decizie de condamnare definitivă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`