Andrei Caramitru l-a criticat pe Dan Barna – în condițiile în care șeful USR l-a comparat pe președintele Iohannis cu Vadim Tudor – și a mărturisit că se bucură că a scris niște propuneri clare de reformă în Uniune „după dezastrul de la prezidențiale”. În ceea ce-l privește pe șeful statului, Andrei Caramitru susține că a remarcat o schimbare „interesantă” de atitudine, pentru că până acum „doctrina statului a fost de a nu răspunde direct atitudinilor brutale și de ingerință ale Budapestei”.
„Incredibilă iesirea lui Barna de azi. Il compara pe Iohannis cu Vadim Tudor. Bezna mintii. Sincer – ma bucur ca am scris niste propuneri clare de reforma in USR dupa dezastrul de la prezidentiale, ca nu am mai trecut pe acolo de atunci și ca nu am mai avut vreo discutie cu Dan (pentru ca in loc de schimbare de directie spre esenta USR au ajuns doar in lupte fratricide si pozitii publice gresite). Ma bucur ca mi-am inaintat demisia de acolo deja acum ceva timp (cu clauza ca ma reintorc doar daca lucrurile revin pe un fagas pozitiv). Pacat de USR/PLUS ca sunt asa de multi oameni ok acolo. Nu îi inteleg cum tolereaza ineptiile unora. Pacat. Mare pacat. Poate – poate – reusesc totusi sa se trezeasca. E important pentru modernizarea tarii asta. Dati-le naibii de liste de candidati si de lupte de culise”, a scris Andrei Caramitru, miercuri, pe Facebook.
#1
Așadar, el a abordat și schimbarea „interesantă a lui Iohannis”, explicând că „pana acum doctrina statului a fost de a nu Răspunde direct atitudinilor brutale și de ingerința ale Budapestei. A fost corect – pentru ca doamne ferește sa stimulăm tensiuni interetnice in Transilvania. Acuma – subit – se pare ca directia asta s-a schimbat. La 2 zile de la telefonul între Iohannis și Trump. Eu când va ziceam ca epoca post-covid va fi una cu tensiuni geopolitice uriașe…. multi spuneau nu nu va fi iubire și colaborare. Nu va fi. Va fi dur. Nu zic ca e bine – observ doar realitatea atât”.
#2
Într-o a treia postare, Andrei Caramitru și-a exprimat și viziunea cu privire la „schema mare”, afirmând că mulți din „bula” sa „nu înțeleg ce se întâmplă de fapt”. El susține că „Rusia și aliatul lor din regiune Viktor Orban vor sa destabilizeze total România, sa fie sărăcie și haos”, fiind „reprezentați în România de multi de la vârful PSD, UDMR, ALDE, BOR (plus grupări extremiste naționaliste, neo-legionari, armata de troli și de site-uri de fake news)”. Pe fondul tensiunii „maxime” din cauza crizei COVID-19, adaugă acesta, „atât Rusia cât și Viktor Orban sunt disperați – risca sa piardă controlul la ei, nu au bani, și nimeni din vest nu ii va ajuta. Au nevoie de conflicte și destabilizare. Și noi suntem slăbiți acum – așa ca ataca”.
„Vedem clar cum atacă. Radicalizare a BOR-ului cu scandaluri zilnice și presiune pe stat. acțiuni de dezbinare finanțate de Budapesta in Transilvania. Legea autonomiei. Creștere uriașă a fake news in online. Acuma – sincer – mi se pare normal dat fiind pericolul acum – ca România ca stat mare din zona și aliat NATO sa riposteze dur dacă e nevoie. Da – sunt riscuri. Însă sa nu faci nimic e și mai rău. La război ca la război. Intelegeti o data ce se întâmpla și nu mai fiți atât de naivi!!!!!”, a conchis Andrei Caramitru.
#3