Dragoș Petrescu, liderul HORA: Cred că plajele vor fi mai sălbatice vara aceasta, ocupate într-o proporție de 50% comparativ cu anii precedenți. Primul concendiu normal pentru români, abia în 2022 (VIDEO)

Dragoș Petrescu, liderul HORA: Cred că plajele vor fi mai sălbatice vara aceasta, ocupate într-o proporție de 50% comparativ cu anii precedenți. Primul concendiu normal pentru români, abia în 2022 (VIDEO)
foto: Pixabay

Românii vor putea avea un concendiu asemănător cu cele din anii trecuți abia în 2022, este de părere Dragoș Petrescu, liderul Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA). El a făcut această declarație, miercuri, în direct pe B1 TV, într-o intervenție la „Se întâmplă acum!” cu Tudor Barbu.

Primul concendiu normal pentru români, abia în 2022, crede liderul HORA

„Eu cred că românii trebuie să își recapete încrederea să iasă din casă. Cred că va fi un an dificil și o vară dificilă, și pentru turism, și pentru restaurantele din România, dar trebuie să le recâștigăm încrederea. Pentru asta, trebuie ca antreprenorii din turism și antreprenorii din restaurante să facă treaba foarte bine pe zona de comunicare și pe zona de execuție, în așa fel încât să se vadă că este o diferență față de imaginile idilice la care ne uitam mai devreme, din 2019”, a declarat președintele HORA.

Întrebat cum vede situația turismului pe perioada verii, când românii tradițional umpleau până la refuz plajele de la Marea Neagră și nu numai, Dragoș Petrescu a răspuns: „Eu cred că va fi o plajă mai sălbatică și mă aștept la un 50% să vedem în această vară pe plajă, în comparație cu 2019, dar și pentru acest 50% va trebui să ne luptăm foarte serios. Adică cred că românii vor avea două probleme și le vor depăși destul de greu – una este teama și dorința de a se proteja neinfectați, iar a doua va fi bugetul mult mai restrâns din cauza condițiilor economice din multe segmente, nu numai din cea de care discutăm noi acum, turism și restaurante. Sunt foarte multe alte segmente afectate și veniturile sunt mai mici, și oamenii au disponibilitatea de a cheltui mult mai mică decât o aveau înainte”.

Referitor la posibilitatea ca plajele să fie prevăzute cu panouri de sticlă sau chiar să fie păzite de jandarmi, care să se asigure că măsurile de distanțare socială sunt respectate, el a explicat: „Eu nu văd panouri de plastic pe plajă. În schimb, văd mese la restaurant cu maximum patru persoane, văd restaurante – care înainte aveau 200, 300 de clienți – limitate la 100 sau 150 de clienți. Adică, cu alte cuvinte, văd treaba mai rarefiată, dar nu numai din cauza regulilor. Acesta este un lucru foarte important, nu numai din cauza regulilor impuse de distanțare socială, de la Ministerul Sănătății, ci și din cauza acestei frici de a nu se îmbolnăvi și a acestui buget mult mai restrâns în buzunar”.

Întrebat dacă, „cu sinceritate”, crede că românii se vor mai bucura, de aici înainte, de un concendiu asemănător cu cele din anii precedenți, Dragoș Petrescu, președintele HORA, a răspuns categoric: „Cu siguranță, da, 2022”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)