Ultimul bilanț al pandemiei de COVID-19 în Italia: 333 de decese, în ultimele 24 de ore

Ultimul bilanț al pandemiei de COVID-19 în Italia: 333 de decese, în ultimele 24 de ore
Foto: Hepta

Ultimul bilanț al pandemiei de COVID-19 publicat luni în Italia indică un număr de 333 de decese, în ultimele 24 de ore, astfel încât totalul victimelor a ajuns la 26.977. În ceea ce privește numărul total al infectărilor acesta a ajuns la 199.414, potrivit corriere.it.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 1.730 de noi cazuri confirmate şi 260 de decese, potrivit Serviciului italian de Protecţie Civilă.

Numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 66.624. În prezent, în Italia sunt 105.813 persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 73.479, şi 13.449 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 24.662 de cazuri şi 3.431 de decese, iar în Piemonte sunt 25.098 de cazuri şi 2.878 de decese.

În condițiile în care numărul deceselor și al cazurilor de infectare cu COVID-19 a scăzut în Italia de la o zi la alta, autoritățile de la Roma au gândit care sunt pașii de urmat pentru o relaxare treptată a restriciilor.

Autoritățile italiene pregătesc o relaxare graduală a restricțiilor

Astfel, premierul Giuseppe Conte a declarat că primele măsuri de relaxare din acest plan vor intra în vigoare din 4 mai. Oamenii vor putea, în număr mic, să-și viziteze rudele și apropiații. Parcurile, fabricile și șantierele vor fi redeschise, dar școlile vor rămâne închise până în septembrie.

Italienii oamenii vor avea libertatea să se deplaseze în interiorul regiunilor în care se află, dar nu și între regiuni. Se vor putea face din nou ceremonii de înmormântare, dar nu vor putea participa mai mult de 15 persoane și, ideal, ar fi să se desfășoare în aer liber.

Sportivii își vor putea relua antrenamentele și, în general, oamenii vor putea face exerciții și în arii mai extinse, nu doar în apropierea locuințelor.

Barurile și restaurantele, care au funcționat în această perioadă doar pentru serviciul de livrare, își vor putea relua activitatea, dar cumpărătorii nu vor avea voie să stea la mese, ci-și vor consuma produsele acasă ori la birou. Italienii vor putea lua masa în oraș abia din 1 iunie. Tot atunci se vor deschide saloanele de coafură și înfrumusețare.

Muzeele, librăriile și magazinele închise în această perioadă își vor relua activitatea din 18 mai. Ceremoniile religioase vor fi în continuare interzise.

Bilanțul provocatd eCOVID-19la nivel mondial

Peste 3 milioane de oameni din 210 țări și teritoriiau fost infectați cu SARS-CoV-2 de la debutul crizei, iar peste 207.000 au murit. Alți peste 57.600 sunt în stare gravă, dar aproape 883.000 s-au vindecat. Cu aproape 988.000 de infectări și peste 55.000 de decese,SUAcontinuă să fie țara cea mai afectată din lume de pandemia deCOVID-19. În Europa,Spaniaa înregistrat cele mai multe îmbolnăviri – peste 226.600, iarItaliacele mai multe decese – peste 26.600. În România, cel mai recent bilanț indică 11.339 de infectări și 631 decese.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)