Ministrul Sănătăţii anunţă că suntem spre VÂRFUL pandemiei. Tătaru: Depinde de noi dacă rămânem unde suntem acum

Ministrul Sănătăţii anunţă că suntem spre VÂRFUL pandemiei. Tătaru: Depinde de noi dacă rămânem unde suntem acum
Foto: Dan Amariei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Deva, că ne apropiem de un vârf al pandemiei de COVID-19. Ministrul a precizat însă că depinde numai de atitudinea oamenilor dacă vârful va veni mai devreme sau mai târziu, iar numărul de cazuri va rămâne la un nivel de 10.000-12.000 sau va creşte spre 15.000.

„Suntem înspre vârful pantei, spun eu. Rămâne să ţină doar de noi dacă atingem acest vârf mai devreme sau mai târziu şi dacă rămânem la 10.000-12.000 de cazuri, cât suntem acum, sau vom merge spre 15.000 sau mai mult”, a spus Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

Măsuri organizatorice

Nelu Tătaru a abordat totodată problematica managementului spitalelor locale. El a menţionat că este posibil ca spitalele să rămână parţial în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar partea de ordonator de credite să revină autorităţilor judeţene sau locale.

„Noi, ca minister, am luat în coordonare toate spitalele din România. Subordonarea rămâne, în continuare, ca şi ordonator de credite, către consiliile locale sau consiliile judeţene. (…) Ne gândim ca partea de coordonare să poată rămâne la Ministerul Sănătăţii. Subordonarea să rămână la autorităţile locale sau judeţene, dar coordonarea, ne gândim să o luăm la nivelul Ministerului Sănătăţii”, a afirmat ministrul.

Nelu Tătaru, a vizitat joi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde s-a întâlnit cu managementul militar al unităţii şi cu cadrele medicale ale unităţii ce se află în linia ântâi a luptei cu COVID-19.

Curăţenie în sistem…

Tot joi Nelu Tătaru a anunțat că l-a demis pe Adrian Streinu Cercel de la șefia Comisiei științifice speciale anti-COVID din Ministerul Sănătății. Cercel, care este și managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală, va fi înlocuit cu Adriana Pistol, director la Institutul Național de Sănătate Publică. Decizia lui Tătaru vine după ce Streinu Cercel a stârnit controverse și revolta oamenilor cu un program numit ”Vacanța Mare”, proiect al său, dar cu antetul institutului pe care îl conduce, care conținea mai multe propuneri între care izolarea de familii a bătrânilor, ca măsură anti-coronavirus.

Datele pandemiei în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, că la nivel național au fost confirmate 10.096 de cazuri de persoane infectate cu noulcoronavirus, cu 386 mai multe decât la raportarea făcută miercuri. Din totalul pacienților testați pozitiv pentru infecția cuCOVID-19, 236 de persoane sunt internate, în acest moment, la terapie intensivă.Bilanțul deceselor, în România, a ajuns la 541. De asemenea, de la debutul pandemiei, 2.478 de români au fost declarați vindecați.

În ceea ce privește situația pe județe a îmbolnăvirilor cuCOVID-19, Suceava raportează în continuare cel mai mare număr de cazuri de contaminare cu noulcoronavirus– 2.417. În clasamentul negativ urmează municipiul București, unde au fost testate pozitiv până acum 1.100 de persoane.

Alte județe cu peste 300 de cazuri de infectare sunt: Arad (439), Hunedoara (437), Neamț (405), Timiș (403), Botoșani (393), Brașov (373), Bihor (348) și Mureș (325).

Pe de altă parte, județele cu cele mai puține cazuri confirmate sunt: Olt (20), Brăila (19), Harghita (18) și Buzău (14).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:22 - Rușii, bucuroși de victoria lui Călin Georgescu. ,,Un susținător al uniunii cu Rusia”
13:15 - Călin Georgescu: Nașterea prin cezariană e o tragedie. Se rupe firul divin
13:10 - Politico, material amplu despre „șocul” de la alegerile prezidențiale din România. Ce scriu jurnaliștii străini despre controversele legate de Călin Georgescu, admirator al Rusiei și al Ungariei
13:02 - Opt persoane din Constanța sunt suspecte de furtul a tone de motorină din trenuri. Sunt în arest timp de 30 de zile
12:52 - Ascensiunea lui Călin Georgescu, e „efectul Trump”. Un profiler susține că Robert F. Kennedy Jr. va veni în România, să-l sprijine pe Georgescu
12:52 - Dan Vîlceanu, întrebat despre scenariul Eduard Hellvig – președinte PNL: Mi-e greu să cred că într-o democrație poți să iei pe cineva de la securitate să îl aduci la partid (VIDEO)
12:39 - George Simion l-a felicitat pe Călin Georgescu. „Sunt bucuros că suveranismul a ieșit pe primul loc”
12:24 - Nicușor Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% și în ziua votului 20% / E obligatoriu să fie aleasă o președintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE și NATO
12:16 - Cine este soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu. Ce profesie are posibila viitoare prima doamnă a României
12:12 - Kremlinul spune că nu știe cine este Călin Georgescu. Moscova nu a auzit prea multe despre opinia lui