Marcel Vela a vorbit, pentru B1 TV, despre incidentul din București în care au fost implicați mai mulți agenți de poliție și în urma căruia un bărbat a decedat. Ministrul de Interne a subliniat că persoana în cauză era agresivă, a amenințat agenții cu obiecte ascuțite și chiar l-a rănit pe unul dintre ei. La rândul lor, polițiștii au avut grijă să someze persoana respectivă și să execute focuri de avertisment. „Nu a fost împușcat direct”, a ținut să precizeze Vela. Ministrul liberal a mai spus că el nu vrea să se pronunțe asupra vinovățiilor și că acest lucru va fi stabilit în urma unei anchete. În acest caz a fost deschis un dosar penal.
„În jurul orei 04.00 dimineață, a fost înregistrat un apel la 112. Confom procedurii, se deplasează la orice apel cea mai apropiată echipă. A fost prezentă într-un timp foarte scurt. O persoană într-o ținută sumară, să nu zic lejeră, a avut un comportament agresiv față de vecini. Au fost atacați inclusiv polițiștii cu obiecte ascuțite. A avut loc, să spunem, o urmărire la etajul superior, iar în fața unui lift a atacat din nou polițiștii. Aceștia au executat focuri de avertisment și, evident, cele de mobilizare. În această situație, s-a întâmplat ca unul din focuri să fie, eu știu…, cauza decesului personei respective. Aceasta a atacat polițiștii! La spital s-a înregistrat decesul.
Persoana respectivă a fost de mai multe ori în evidențele Poliției cu un comportament agresiv, înregistrată ca atare. În urma unei sentințe judecătorești de acum vreo 4 ani, a fost obligat să-și facă un examen psihiatric. Ne pare rău pentru acest incident și eu, ca ministru, nu mă pot pronunța exact cu privire la a delimita această zonă sensibilă: a fost sau n-a fost culpa unuia sau altuia.
Acum e un dosar penal la Parchet, ce va clarifica toate aspectele și care se va pronunța ca atare, în funcție de ce se constată la anchetă, dacă au fost respectate procedurile. Parchetul e cel mai în măsură să stabilească detaliile. Eu, ca ministru, dacă mă pronunț într-un fel sau altul, pot fi acuzat că sunt subiectiv, așa că nu mă pronunț asupra detaliilor, procedurilor, vinovățiilor. Am încredere în Parchet că va afla adevărul”, a declarat Marcel Vela, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Acesta a insistat că bărbatul respectiv a fost somat, iar polițiștii au tras și focuri de avertisment: „Nu a fost împușcat direct, ca să clarificăm ca și detalii tehnice”.
„Faptul că a avut probleme psihice am aflat azi. Când s-a dus echipajul la locul sesizat de vecini, nu au apucat să-l întrebe nici de buletin, darămite de evidențele medicale. I-a atacat cu obiecte ascuțite, chiar a provocat o plagă polițistului. Eu nu vreau să iau apărarea polițistului sau cetățeanului. Parchetul va decide” a insistat ministrul de Interne.
Marcel Vela a precizat apoi că „autoapărarea e valabilă și pentru dumneavoastră, nu doar pentru polițist. Orice persoană atacată se poate apăra”.
Miercuri dimineață, un bărbat din București a fost împușcat mortal de polițiști. Aceștia au intervenit după ce vecinii s-au plâns că individul e agresiv. El i-ar fi amenințat pe agenți cu obiecte ascuțite și chiar l-a rănit pe unul dintre ei.
Cercetările în acest caz au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul omoruri din cadrul Poliției Capitalei.
Bărbatul ar fi același care, în 2016, a intrat intenţionat cu maşina în gardul Guvernului.