CORONAVIRUS | Austria se redeschide treptat. Restaurantele și lăcașurile de cult, următoarele pe listă

CORONAVIRUS | Austria se redeschide treptat. Restaurantele și lăcașurile de cult, următoarele pe listă
Foto: hepta.ro/Abaca Press / AA/ABACA

Pe măsură ce pandemia de coronavirus atinge vârful, iar numărul infectărilor sau deceselor intră pe o pantă descendentă, diferite țări aleg să relaxeze măsurile excepționale de securitate, impuse de starea de urgență, revenind treptat la viața dinaintea izbucnirii pandemiei.

Deoarece rata zilnică a infecțiilor cu COVID-19 a ajuns la sub 1%, Austria este una dintre țările europene care au început deja o relaxare a restricțiilor impuse.

În urmă cu câteva zile, grădinile publice, magazinele mici (cu o suprafață de până la 400 de metri pătrați) și cele de bricolaj au fost dechise, în timp ce restul magazinelor și frizeriile ar urma să-și reia activitatea la începutul lunii mai.

Astfel, pe data de 1 mai urmează să fie redeschise saloanele de coafură, magazinele cu suprafață mai mare decât cea menționată anterior, dar și centrele comerciale.

Mai mult, după data de 15 mai, restaurantele și lăcașurile de cult vor putea fi redeschise, după cum a anunțat marți cancelarul Sebastian Kurz.

„De la jumătatea lunii mai se vot putea relua reprezentațiile în domeniul artistic şi cultural. Cu siguranță şi muzeele se vor redeschide”, a precizat și vicecancelarul austriac Werner Kogler.

În ceea ce privește instituțiile școlare, Guvernul a anunțat că reluarea cursurilor se va face tot la începutul lunii mai, doar în cazul claselor mari din ciclul secundar, urmând ca celelalte instituții școlare să fie redeschise treptat, începand cu jumătatea lunii mai.

Pe de altă parte, autoritățile austriece au anunțat că evenimentele ce presupun participarea unui număr foarte mare de oameni vor fi suspendate până la finalul lunii august. Totodată, și teatrele ar putea rămâne închise chiar și după data de 31 august.

Ministrul Culturii, Ulrike Lunacek, a precizat că muzeele federale de stat nu se vor redeschide până la finalul lunii iunie. În schimb, publicul va putea avea acces la biblioteci și librării.

Cu toate acestea, unele restricții rămân în picioare

Relaxarea parțială a restricțiilor presupune totuși că oamenii trebuie să poarte mănuși atunci când merg la supermarketuri pentru a se aproviziona.

Până în prezent, Austria a înregistrat 14,873 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, iar 491 de persoane și-au pierdut viața din cauza virusului COVID-19. Din cele 3,411 de cazuri active în prezent, 196 sunt persoane ce se află în stare critică. De asemenea, 10,971 s-au recuperat și au fost declarate vindecate.

Austria a fost unul dintre primele state ale Uniunii Europene care a elaborat un plan de ieșire din izolare, de la începutul lunii aprilie.

Și autoritățile din alte state au anunțat că se pregătesc pentru o îmblânzire a restricțiilor impuse în contextul pandemiei

Prima țară care a luat astfel de măsuri este Cehia, unde cetățenilorli s-a permis să meargă la înot, să alerge sau să facă exerciții fizice fără a mai purta masca de protecție. Totuși, distanțarea socială trebuie respectată în continuare.

O serie de restricții au fost eliminate și în Norvegia, începând din 20 aprilie, iar în Germania retailerii ale căror magazine au o capacitate de până la 800 de metri pătrați vor putea redeschide centrele comerciale săptămâna viitoare, împreună cu dealerii de mașini și de biciclete și librăriile, iar frizeriile se pot redeschide odată cu școlile, pe 4 mai.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:06 - Vladimir Putin amenință cu armele nucleare și redefinește ce înseamnă pentru Rusia o agresiune a Occidentului
23:01 - Cappadocia la doar câțiva kilometri de București. Zborul cu balonul care cucerește România
23:01 - Un cetățean bulgar a sunat la 112 și a reclamat furtul a peste 20 de tone de cafea în Caraș-Severin. Ce s-a întâmplat după patru luni
22:26 - Un taximetrist aflat sub influența băuturilor alcoolice a produs dezastru pe străzile din Capitală. A produs 3 accidente și a lovit 7 mașini
22:23 - Klaus Iohannis critică autoritățile în urma inundațiilor din Moldova: „Mulţi n-au avut nicio avertizare. Au aflat de la vecini că vine apa”
22:02 - Elevii și studenții vor beneficia de transport gratuit cu metroul. Metrorex a anunțat ce trebuie să facă beneficiarii până în 2025
21:53 - Cum ajută „Ora cu și pentru animale” la formarea copiilor. Ce presupune noul opțional propus de școlile din Ilfov
21:50 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre posibila candidatură la Senat a lui Iohannis: „Toată problema a început de la PSD care una a spus în spatele ușilor închise, alta a făcut în realitate”
21:49 - Cristina Prună, după declarația președintelui României, cu privire la candidatura la Senat: Dacă ne uităm la Iohannis, parcă ne aducem aminte de Liviu Dragnea, cu OUG 13. Totuși, mai există și acea portiță, la AEP (VIDEO)
21:40 - Un pui de pinguin imperial a devenit o vedetă pe rețelele sociale. Cum a ajuns așa faimos