CORONAVIRUS | Carantină în localitatea Cuza Vodă din Constanța, după ce zece persoane au fost testate pozitiv pentru infecția cu COVID-19 (VIDEO)

CORONAVIRUS | Carantină în localitatea Cuza Vodă din Constanța, după ce zece persoane au fost testate pozitiv pentru infecția cu COVID-19 (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O parte a localității Cuza Vodă din județul Constanța a fost plasată în carantină, după ce zece persoane au fost testate pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus. Vizați de măsura de restricție sunt aproximativ 600 de cetățeni din cei peste 3.000 de locuitori ai comunei. Carantina a fost institutită marți dimineață, în urma unui ordin al secretarului de stat din cadrul MAI, Raed Arafat, în condițiile în care riscul epidemiologic este ridicat în zonă, iar numărul infecțiilor cu COVID-19 ar putea crește.

Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, prefectul județului Constanța, George Sergiu Niculescu, a declarat că primul caz de COVID-19 din localitate a fost depistat pe 17 aprilie. Ulterior, a fost confirmată infecția cu SARS-CoV-2 și la alte nouă persoane din Cuza Vodă.

”Pe data de 17 aprilie am avut primul caz confirmat cu coronavirus în localitatea Cuza Vodă. Din ancheta epidemiologică desfășurată de Direcția de Sănătate Publică a reieșit necesitatea testării a 31 de persoane din această comunitate. Din cele 31 de teste care au fost prelevate duminică, în prima zi de Paști, luni seară au venit rezultatele și nouă persoane au fost confirmate ca fiind pozitive. Vorbim, în total, de o persoană internată de pe data de 17 aprilie și încă nouă, în total, 10 persoane. DSP a făcut o analiză de risc, aceasta a fost înaintată comandantului acțiunii, domnul Raed Arafat, care a emis un ordin și târziu în noapte, în jur de ora 2.00, s-a terminat de alcătuit și planul de intervenție de către Inspectoratul de Jandarmerie, iar la ora 5 dimineața, forțele de ordine erau în localitate și instituiau măsurile de carantinare a acestui cartier. Vorbim de aproximativ 600 de persoane care locuiesc în această zonă a comunei, dintr-un total de 3.600 de locuitori. (…) Toate aceste măsuri sunt luate pentru a proteja toată comunitatea și pentru a preveni răspândirea acestui virus și în alte localităăți și în restul comunității”, a declarat George Sergiu Niculescu.

Întrebat dacă se ia în calcul instituirea carantinei la nivel întregii localități, prefectul județului Constanța a răspuns: ”În cazul în care ancheta epidemiologică va arăta faptul că cele nouă persoane testate pozitiv au interacționat cu oameni din afara zonei carantinate și dacă acest lucru se impune, cu siguranță vom interveni pentru a preveni răspândirea virusului”.

Totodată, prefectul de Constanța a precizat că până acum nu sunt indicii că persoanele testate pozitiv ar fi venit în contact cu cineva din străinătate.

”Nu s-a stabilit încă modalitatea prin care prima persoană pozitivată a contractat virusul”, a mai spus Niculescu.

Carantină totală în Suceava și Țăndărei

De la debutul epidemiei de COVID-19 în România s-a luat măsura carantinării municipiului Suceava și a altor opt localități limitrofe. Decizia a fost luată prin Ordonanța Militară nr. 6, pe 30 martie, după ce numărul cazurilor de coronavirus din zonă a crescut alarmant. De altfel, Suceava este, în acest moment, cel mai mare focar de COVID-19 din România, cu peste 2.000 de cazuri confirmate din cele aproape 9.000 de la nivel național.

Ulterior, pe 4 aprilie, prin Ordonanța Militară nr. 7, s-a luat decizia instituirii carantinei totale și în localitatea Țăndărei din județul Ialomița. Asta după ce numeroase persoane revenite din străinătate au ignorat măsura izolării la dimiciliu impusă de autorități, iar virusul COVID-19 s-a răspândit în comunitate.

Situația infectărilor cu COVID-19 în România

La ora transmiterii acestei știri, la nivel național sunt confirmate 8.936 de cazuri de contaminare cu COVID-19, dintre care 261 de pacienți sunt internați la terapie intensivă. Bilanțul deceselor a ajuns la 482 de victime. Pe de altă parte, 2.017 români au fost declarați vindecați și au fot externați din unitățile medicale.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`