Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat marți, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, că elevii și studenții ar putea reveni la cursuri în momentul în care se încheie starea de urgență impusă în contextul pandemiei de COVID-19. Aceasta a susținut însă că nu poate avansa o dată, precizând că revenirea în băncile școlilor și facultăților se va face atunci când autoritățile vor anunța că reluarea anului școlar și a celui universitar se poate face în condiții de siguranță. Monica Anisie a spus totuși că se dorește ca atât evaluarea națională, cât și examenul de bacalaureat să fie susținute în luna iulie.
”Specialiștii au evaluat mai multe scenarii care țin seama de situația îmbolnăvirii cetățenilor cu coronavirus. Așteptăm să vedem care sunt deciziile Comitetului pentru situații speciale de urgență și, în funcție de ce ni se comunică, vom face publice scenariile. Preconizăm să începem cursurile în momentul în care se încheie starea de urgență. Așteptăm să vedem dacă acel moment este unul prielnic astfel încat sănătatea copiilor să nu fie pusă în pericol. Nu putem avansa o dată, dar în momentul în care Comitetul pentru situații speciale de urgență ne comunică faptul că nu este niciun pericol ca elevii să se îmbolnăvească, atunci vom începe cursurile”, a spus Monica Anisie.
Ministrul Educație a subliniat și că pentru examenele naționale din acest an, elevii din anii terminali nu vor avea de studiat materia din semestrul al doilea.
”Preconizăm pentru luna iulie atât examenul de evaluare națională, cât și examenul de bacalaureat. Nu vorbim de o amânare, ci vorbim de un calendar care să nu afecteze în niciun fel situația elevilor care sunt puși în fața unor examene naționale. Materia pentru examenul de bacalaureat și pentru evaluarea națională este cea realizată până la finalul semestrului I. (…) În orice situație, în orice scenariu, anul școlar se încheie. În toate statele europene, anul școlar se va încheia mai târziu”, a mai spus MinistruL Educației.
Întrebată dacă este luată în calcul o altă metodă de admitere la facultate pentru absolvenții de liceu, Monica Anisie a răspuns: „Există autonomie universitară și fiecare universitate ar putea decide asupra modului în care se realizează această admitere. (…) Fiecare universitate va decide calendarul pentru admiterea la facultate”.
”Pentru cea de-a doua sesiune încă nu s-a luat o decizie în legătură cu calendarul acesteia. Eu cred că fiecare dintre noi suntem într-o situație dificilă în aceste momente și că până când nu avem o certitudine asupra modului în acre evoluează această pandemie, nu putem avansa niște strategii”, a mai spus Monica Anisie.
Amintim că începând din 11 martie, după ce noul coronavirus a început să se extindă pe teritoriul României, cursurile au fost suspendate în învățământul preuniversitar. Ulterior, rând pe rând, și instituțiile de învățământ superior au anunțat că își suspendă cursurile. De atunci, elevii și studenții au parcurs materia aferentă semestrului al doilea prin cursuri online sau în sistem de teleșcoală.
Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care starea de urgență pe teritoriul țării noastre a fost prelungită cu 30 de zile.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.