Premierul Franței, Edouard Philippe: „Această criză medicală va genera o criză economică brutală” / „Va trebui să învățăm să trăim cu virusul”

Premierul Franței, Edouard Philippe: „Această criză medicală va genera o criză economică brutală / „Va trebui să învățăm să trăim cu virusul”
Foto: Emmanuel Macron și Edouard Philippe (sursă: hepta.ro)

Premierul Franței, Edouard Philippe, a declarat duminică într-o conferință de presă faptul că Franța continuă să treacă printr-o criză medicală, chiar dacă datele din ultimele zile indică o scădere a număruluid eceselor provocate de COVID-19. Totodată premierul francez a precizat că, dacă situația medicală se ameliorează, urmează ca pandemia de COVID-19 să provoace o criză economică pe care francezii o vor simți din plin.

„Criza medicală nu s-a încheiat. Sigur că marcăm puncte împotriva epidemiei. Situaţia se îmbunătăţeşte lent, dar sigur. Dar nu am ieşit din criza medicală”, a precizat Edouard Philippe. „Această criză medicală va genera o criză economică ce abia începe. Va fi brutală”, a avertizat el, potrivit Le figaro.

Premierul Philippe a prezentat, totodată, principiile care trebuie să stea la baza depăsirii crizei medicale: blocarea răspândirii virusului, teste virologice, izolarea purtătorilor de virus

„Va trebui să învățăm să trăim cu virusul”, a avertizat premierul, deoarece nu există un tratament eficient cunoscut în acest stadiu, niciun vaccin, iar populația este departe de a fi imună. „Acest lucru ne lasă un instrument: prevenirea, care va fi decisiv, în modul în care vom trăi „, a continuat Edouard Philippe.

Cele trei principii care stau la baza depășirii crizei medicale în Franța

Acest mod de a trăi cu virusul se va baza pe trei elemente esențiale, a punctat premierul Franței: „Mai întâi blocarea transmiterii virusului, măsură care este absolut esențială”, a precizat oficialul de la Matignon. Testele virologice: „Pentru a putea începe să trăim din nou normal, va trebui să testăm rapid și masiv pentru cei care prezintă simptome.”, a mai precizat premierul Franței. Izolarea purtătorilor de virus: „Pe aceste trei elemente vom organiza depășirea crizei”, a spus Edouard Philippe.

„Sănătatea francezilor” și „continuitatea vieții națiunii” sunt cele două condiții pentru decontaminare, consideră Edouard Philippe

În ceea ce priveștedecontaminarea, Edouard Philippe precizează că trebuie să se bazeze pe două principii esențiale: „păstrarea sănătății francezilor” și „continuitatea vieții națiunii”, adică „garantarea faptului că putem continua să ne hrănim, să ne mutăm, să formăm generațiile viitoare. ” „Nu putem îngheța aceste activități definitiv”, a adăugat premierul, „dar decontaminarea nu va fi o revenire la normal”.

Această deconfinare va depinde de „2 condiții esențiale”: „restabilirea capacității spitalicești, astfel încât acestea să nu fie copleșite, ceea ce ar duce la un dezastru de sănătate”, precum și „să limiteze cât mai mult circulația virusului”.

Ultimul bilanț provocat de COVID-19 în Franța

Ultimul bilanț al deceselor provocate deCOVID-19în Franța indică 642 de noi victime, în ultimele 24 de ore, numărul total al cazurilor fatale ajungând la 19.323. Din cele 642 de victime, 364 au avut loc în spitale și 278 în casele de îngrijire medicală.

Potrivit presei franceze, de la începutul pandemiei și până în prezent, 11.842 de decese s-au înregistrat în spitale, iar 7.481 în aziluri de bătrâni şi alte instituţii medico-sociale.

Au fost testate pozitiv cu coronavirus în Franţa până acum 111.821 de persoane. În prezent, sunt spitalizaţi 30.639 de oameni pentru infecţie cu SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore 1563 de persoane au fost externate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`