Guvernatorii celor mai afectate state din SUA spun că este prea devreme pentru ridicarea carantinei, deși Donald Trump cere repornirea economiei

Guvernatorii celor mai afectate state din SUA spun că este prea devreme pentru ridicarea carantinei, deși Donald Trump cere repornirea economiei
foto: Hepta.ro / Abaca Press / Pool/ABACA

Guvernatorii celor mai afectate state SUA au intrat într-un clinci cu președintele Donald Trump, în condițiile în care liderul de la Casa Albă susține că aceștia dețin suficiente teste pentru coronavirus și că ar trebui să repornească economiile cât mai repede, în timp ce sunt anunțate tot mai multe proteste împotriva ordinelor de rămânere în casă, relatează Reuters.

Guvernatorii celor mai afectate state, în clinci cu Donald Trump

„Cred că administrația (n.r. – Trump) încearcă să accelereze procesul de testare, întreprinde niște acțiuni legate de laboratoarele private”, spune guvernatorul republican din Maryland, Larry Hogan, într-un interviu pentru CNN. „Dar să încerci să grăbești lucrurile, să spui că guvernatorii au destule teste și că ar trebui pur și simplu să treacă la testare, că nu-și fac treaba cumva, este absolut fals”.

Guvernatorul democrat din Virginia, Ralph Northam, susține că solicitările venite din partea lui Donald Trump și a vicepreședintelui Mike Pence, cum că statele ar avea suficiente teste, sunt „deluzorii”.

Regiunile Maryland, Virginia și Washington DC continuă să confirme tot mai multe cazuri de COVID-19, deși epicentrul epidemiei din SUA, New York, pare să fi intrat pe o pantă descendentă. Boston și Chicago sunt foarte aproape să devină și ele focare de infecție, cu bilanțuri tot mai mari la nivel de cazuri noi și decese în ultima vreme.

Anumite state, printre care Ohio, Texas și Florida, au anunțat că obiectivul lor este să redeschidă anumite sectoare ale economiei, poate că începând cu 1 mai sau chiar mai devreme, dar par să păstreze atitudini prudente.

Donald Trump, plan în trei pași pentru repornirea economiei americane

Îndrumările lui Trump privind repornirea economiei SUA recomandă ca statele să înregistreze timp de 14 zile consecutiv o scădere a numărului de cazuri noi, urmând ca abia apoi să înceapă ridicarea graduală a restricțiilor de carantină. Totuși, criticii președintelui susțin că acesta pare să îi încurajeze pe protestarii ce se opun statului în casă, cu o serie de mesaje pe Twitter, în care le cere „să elibereze” Michigan, Minnesota, Virginia – toate conduse de guvernatori democrați.

SUA sunt națiunea care, până la ora actuală, a confirmat cele mai multe cazuri de COVID-19, peste 730.000, raportând circa 39.000 de decese legate de coronavirus.

Proteste pentru ridicarea carantinei, în mai multe zone din SUA

Chiar și așa, în Texas, Wisconsin, Ohio, Minnesota, Michigan și Virginia au apărut deja primele proteste, în care demonstranții cer renunțarea la ordinele de rămânere în casă. Spre exemplu, sâmbătă, câteva zeci de manifestanți s-au adunat în Austin, capitala statului Texas, scandând „SUA! SUA!” sau „Lăsați-ne să muncim!”. Vestea vine în contextul în care, în ultima lună, peste 22 de milioane de americani au completat cererile de șomaj tehnic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:55 - Andreea Mantea, mărturisiri emoționante înainte de Crăciun. Cum va petrece anul acesta alături de fiul ei, David
17:47 - Marcel Ciolacu: Funcționarul public a devenit similar cu cornul abundenței, raiul oricărui angajat. Deseori nu te angajezi la stat decât dacă ai o pilă, fix ca în comunism. Trebuie să stopăm această situație! (VIDEO)
17:35 - Marcel Ciolacu, la votul de învestire: Noul Guvern, un semnal puternic pentru investitori, partenerii externi și economia românească / Al doilea obiectiv major este organizarea rapidă a alegerilor prezidențiale (VIDEO)
17:31 - Cum să nu ajungem la Urgență de sărbători cu indigestie. Sfaturile nutriționistului: „Odată cu bucuria Crăciunului, trebuie să rămânem vigilenți”
17:16 - Alexandru Rafila, avizat favorabil pentru Ministerul Sănătății: Investițiile în spitale continuă într-un ritm accelerat / Ne preocupă dezvoltarea unui pachet de asigurări de sănătate care să includă și asigurările private (VIDEO)
17:16 - Newsweek: 6 zgomote „ciudate” care se aud la centrala termică. Cum identifici cauzele și cum le rezolvi rapid
17:11 - Programul de Crăciun și de Revelion al băncilor. Când nu vor funcționa instituțiile financiare
17:00 - Emil Hurezeanu, după ce a primit aviz favorabil pentru MAE: Este lumea revenirii la suveranitatea limitată, la războiul de agresiune / Nu sunt neapărat adeptul alinierilor cu orice preț și al practicii pilotului automat (VIDEO)
16:51 - Incendiu în Dâmbovița. O cisternă cu GPL a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier cu o altă cisternă și un autoturism (VIDEO)
16:43 - Daniel Breaz: Indexările de pensii ar trebui să fie făcute. Pensionarilor trebuie să le dăm ceea ce s-a promis / Trebuie să ne gândim cum creștem PIB (VIDEO)