Politică - 07 dec, 14:25
Președintele suspendat Traian Băsescu a prezentat oficial sediul său de campanie, amenajat la unul din etajele unui imobil pe strada Comăniţa, aflat în Sectorul 2 al Capitalei.
Sediul constă în trei încăperi: o sală în care lucrează consilierii preşedintelui, o sală pentru monitorizarea media, iar în a treia cameră a fost instalat biroul preşedintelui suspendat, acestă cameră fiind folosită şi pentru şedinţe.
„Ştiu că e foarte mic, asta e, a trebuit să fie găsit într-un timp foarte scurt”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu a făcut ulterior și declarații de la sediul de campanie, acestea fiind și primele declarații după suspendarea sa.
Citește AICI primele declarații oficiale ale lui Traian Băsescu despre campania pentru referendum