Un protest împotriva interzicerii avorturilor a avut loc în 15 aprilie în Polonia. Deși adunările sunt strict interzise din cauza pandemiei de coronavirus, mai multe femei au fost filmate și fotografiate pe străzile din Varșovia, afisând pancarde și stând la o distanță de 2 metri una față de cealaltă. Protestul nu s-a desfășurat doar în plină stradă, ci și în mediul online, relatează BBC.
În prezent, Polonia este una dintre țările care permite întreruprea sarcinilor dintr-un număr limitat de motive. Fie pe de-o parte dacă fătul este rezultatul unui viol sau al incestului, fie dacă sănătatea mamei este pusă în pericol de sarcina în curs, sau dacă fătul nenăscut are grave probleme de sănătate, care i-ar putea pune în pericol viața ulterior.
Deși în contextul actual Europa se află în plină pandemie cauzată de noul coronavirus, în Polonia urma să fie dezbătută în Parlament o nouă hotărâre, care să limiteze și mai mult dreptul femeilor de a decide dacă doresc să păstreze sau nu o sarcină.
Miercuri, Parlamentul urma să dezbată asupra unei hotărâri care să excludă riscul nașterii unui copil cu anomalii, din lista de motive permise pentru realizarea legală a întreruperilor de sarcină.
Potrivit CNN, Kaja Godek, una dintre cele mai populare figuri pentru interzicerea avorturilor și protejarea familiei tradiționale, președinta fundației „Viață și Familiei”, a descirs această măsură drept o modalitate prin care pot fi protejate drepturile copiilor cu dizabilități.
În prezent, în Polonia, riscul nașterii unui bebeluș cu anomalii este motivul pentru care se realizează aproximativ 98% dintre avorturile legale din țară.
Polonia are, potrivit BBC, unua dintre cele mai stricte politici din Europa privind realizarea întreruprilor de sarcină.
Activistele în drepturile femeilor și ale oamenilor, acuză autoritățile din Polonia că ar profita de pandemia de coronavirus și restricțiile care au fost introduse în vederea limitării transmiterii virusului, pentru a adopta în Parlament această lege controversată, relatează CNN.
„Au crezut că nu vom protesta deloc. Cred că s-au gândit că ne vom speria de persecuția economică.”, a explicat Marta Lempart, fondatoarea și coordonatoarea mișcării populare ce promovează drepturile femeilor „Woman Strike”, pentru CNN.
„În aceste momente, Guvernul polonez, ar trebui să se concentreze asupra protejării sănătății și drepturilor oamenilor, nu să le diminueze, în timpul pandemiei.” a declarat Hillary Margolis, cercetător senior în drepturile omului, în cadrul organizației Human Rights Watch, după cum relatează BBC.
Un alt pe care Parlamentul ar fi urmat să îl dezbată este „promovarea sexului în rândul persoanelor minore” (the promotion of underage sex). Activiștii în drepturile omului sunt de părere că, o astfel de hotărâre nu ar face altceva decât să interzică educația sexuală în școli.
Decizia dezbătută ar prevedea ca persoanele care încurajează pe oricine nu a împlinit 18 ani să aibă contact sexual, pot fi condamnate la maxim 3 ani de închisoare, informează sursa citată anterior.
Până joi, pe teritoriul Poloniei, s-au înregistrat 7. 582 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Dintre acestea s-au vinecat 668 de persoane și au decedat 286.