Incendiile de vegetație din Ucraina care amenințau să cuprindă fosta centrală nucleară de la Cernobîl, după ce au ajuns la mai puțin de 2 kilometri de unul dintre reactoare, a fost stins, potrivit unui anunț publicat de șeful inspecției mediului din Ucraina, Egor Firsov
“Prieteni, am primit sute de mesaje de la voi cu întrebări. Mai ales de la jurnaliști. Îmi pare rău, dar există o legătură proastă în zonă și în pădure.
Pe scurt – focul a fost stins, a fost de mare ajutor ploaia. Nivelul de fond al radiațiilor se măsoară constant, iar datele noi arată valori ok.
Pompierii care au luptat cu focul timp de 10 zile trebuie să primească mulțumirile noastre”, a scris pe Facebook Șeful inspectiei mediului din Ucraina, Egor Firsov.
El a publicat acest mesaj în contextul în care incendiile au mistuit timp de 10 zile, în apropiere de Cernobîl, iar pe rețelele de socializare au fost exprimate îngrijorări cu privire la pericolul unui nou dezastru nuclear.
La rândul lor, oficialii ucraineni care gestionează serviciile de urgență spun că incendiile forestiere din zona contaminată cu radiații din apropierea centralei nucleare de la Cernobâl au fost stinse, dar au recunoscut că iarba încă mai fumegă în unele zone, scriebrisbanetimes.com.
Sute de pompieri susținuți de aeronave s-au luptat cu mai multe incendii forestiere în jurul Cernobilului în ultimele 10 zile.
Șeful serviciului pentru situații de urgență, Mykola Chechetkin, a raportat președintelui Volodymyr Zelensky că ploile i-au ajutat pe pompieri să stingă flăcările, dar a recunoscut că va mai dura câteva zile pentru înlăturarea totală a pericolelor.
Chechetkin a spus că pompierii au împiedicat incendiul să înglobeze depozite de deșeuri radioactive și alte instalații din Cernobîl.
Incendiile din Ucrainaau scăpat de sub control și s-au extinsla mai puțin de doi kilometri de perimetrul fostei centrale nucleare de la Cernobîl. Zona din jurul Cernobîlului este cuprinsă de flăcări puternice și un nor de fum se ridică deasupra scutului special de protecție, peste carcasa reactorului nuclear al unității 4 din Cernobîl, locul celui mai grav dezastru nuclear din istorie.
În acest context, serviciul de urgență al Ucrainei, a declarat luni că incendiul a fost „dificil”, dar a cerut calm, spunând că toate nivelurile de radiații din Kiev, capitala Ucrainei, sunt normale și cerând oamenilor să nu asculte „mesaje apocaliptice”.
Un puternic incendiu de vegetațiea izbucnit pe 5 aprilie în Zona de Excludere de la Cernobîl. În acest context, a fost raportat un nivel uriaș al radiațiilor.
„Avem vești proaste: nivelul de radioactivitate este mai mare decât normalul în centrul incendiului”, a precizat pe Facebook Egor Firsov, care conduce serviciul de inspecție ecologică.
Pe de altă parte autorităţile ucrainene au dezmințit zvonurilecare sugerau că un incendiu ar fi cauzat creșteri radioactive în apropiere de fosta centrală nucleară.