Bacău: Polițist ajuns la spital după ce a fost accidentat de un șofer pe care a vrut să îl legitimeze

Bacău: Polițist ajuns la spital după ce a fost accidentat de un șofer pe care a vrut să îl legitimeze
Foto: ghidulbacaului.ro

Un polițist din Bacău a ajuns la spital, marți seară, după ce a fost accidentat pe care a vrut să îl legitimeze în urma unei sesizări de tâlhărie. În prezent, conducătorul auto în cauză este căutat de poliție.

Agentul de poliție făcea parte dintr-un echipaj de siguranță publică și a fost solicitat prin numărul de urgență 112 pentru a merge într-o parcare de pe strada Ștefan cel Mare din Bacău, unde un bărbat îi smulsese din mână telefonul mobil unei alte persoane, relatează Mediafax.

Când au ajuns la locul faptei, polițiștii au încercat să îl legitimeze pe bărbat. Atunci, acesta a pornit cu mașina în trombă, lovindu-l pe unul din agenți peste picioare.

“În urma incidentului, agentul de poliție a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde I s-au acordat îngrijiri medicale, însă fără a fi nevoie de internare. În prezent se desfășoară acțiuni specifice în vederea identificării persoanei care l-a accidentat pe polițistul aflat în misiune,” a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bacău, Narcisa Butnaru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)