CORONAVIRUS | ”O zi mare pentru solidaritatea europeană”: ajutor de 500 de miliarde de euro pentru statele afectate de COVID-19

CORONAVIRUS | ”O zi mare pentru solidaritatea europeană”: ajutor de 500 de miliarde de euro pentru statele afectate de COVID-19

În contextul pandemiei de coronavirus și a crizei fără precedent, ce a avut un puternic impact negativ asupra economiei țărilor afectate, Miniștrii de Finante din zona euro au luat o decizie fără precedent.

În cadrul unui acord istoric, aceștia au decis, joi, înființarea unui plan de sustinere pentru țările afectate de COVID-19, în valoare de 500 de miliarde de euro.

Astfel, Franta, Germania, Italia, Olanda si Spania și-au unit forțele pentru a combate consecințele economice ale crizei actuale din zona euro, notează Reuters.

Mai exact, acordul se concentrează în special asupra condițiilor de acces la liniile de credit ale Mecanismului de Stabilitate European (MSE).

„Reuniunea s-a încheiat în aplauzele miniștrilor”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al președintelui Eurogrupului.

Și Ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, a punctat că acordul este „o zi mare pentru solidaritatea europeană”, enunțând și o parte din măsurile luate în cadrul acordului: „un sprijin puternic adus întreprinderilor”, „un sprijin foarte clar al salariaților” (prin finanțarea unor măsuri de șomaj partial) și un sprijin acordat statelor care au nevoie, prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate (MES), citează AFP.

Program de lucru redus, sprijinit de stat. Propunerea Comisiei Europene

La începutul acestei luni, Comisia Europeană a venit cu o propunere ce ar putea reprezenta soluția pentru ca angajații să-și păstreze slujbele, în contextul pandemiei de COVID-19, care afectează economiile din blocul comunitar – o schemă de program de lucru redus la nivelul UE, care ar urma să fie sprijinită de stat, a fost propusă de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei.

Ideea a pornit de la programul de muncă redusă aplicat în Germania (Kurzarbeit), schemă utilizată cu succes în timpul crizei financiare din 2008. Mai exact, statul german plăteşte o parte din salariul unui angajat astfel încât companiile să nu desființeze locurile de muncă în perioadele în care economia întâmpină dificultăți.

„Companiile plătesc salarii angajaţilor lor chiar dacă, în prezent, nu fac bani. Programul este destinat să ajute Italia, Spania şi toate celelalte state care au fost grav lovite. Şi va face acest lucru graţie solidarităţii celorlaltor state membre”, declara, pe 1 aprilie, preşedinta Comisiei Europene.

„Va fi o criză financiară fără precedent, o criză a economiei reale. Acesta este un război și va dura”, semnala preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la finele lunii martie.

Situația din România

În ceea ce privește România, premierul țării, Ludovic Orban, a ferit noi detalii despre șomajul tehnic la stat. Angajații vor pierde în această perioadă sporurile.

Astfel, în urma aplicării șomajului tehnic angajaților din sectorul public, „se va face o economie de aproximativ 1,2 miliarde-1,5 miliarde de lei”. Totodată, pe perioada aplicării măsurii, angajații din sectorul public își vor pierde sporurile.

„Trebuie să fim solidari, trebuie să împărțim greutățile cauzate de această epidemie”, a declarat premierul, precizând că măsura se va aplica doar pe perioada stării de urgență iar salariile se vorreduce cu „acea parte care nu va fi după ce se aplică 75% din salariu, fără alte sporuri”.

Și Ministrul Muncii a declarat că măsura este una justă, dat fiind că volumul de muncă s-a redus.

„Este o decizie ca răspuns la realitatea actuală”, a punctat Violeta Alexandru.

Potrivit celor mai recente date furnizate de cătreMinisterul Munciiși Protecției Sociale (MMPS), referitoare la situația contractelor de muncă suspendate (șomaj tehnic)/încetate, înregistrate la Inspecția Muncii, se înregistrează 1.030.973 de contracte individuale de muncă suspendate, dintre care321.014 în industria prelucătoare, 195.438 în comerț cu ridicata și cu amănuntul și 119.983 în hoteluri și restaurant.

De asemenea, sunt 205.318 contracte individuale de muncă încetate, din care 39.532 în comerț cu ridicata și amănutul, 35.342 în industria prelucrătoare și 26.967 în construcții.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`