CORONAVIRUS | SUA: Peste 400.000 de cazuri şi aproape 13.000 de decese în total: Doar în New York s-au înregistrat peste 800 de decese, în 24 de ore / Au fost efectuate peste 1,8 milioane de teste

CORONAVIRUS | SUA: Peste 400.000 de cazuri şi aproape 13.000 de decese în total: Doar în New York s-au înregistrat peste 800 de decese, în 24 de ore / Au fost efectuate peste 1,8 milioane de teste

Statele Unite înregistrează tot mai multe îmbolnăviri și decese, fiind cea mai afectată țară la nivel mondial. Astfel, bilanțul pandemiei de coronavirus din SUA atinge cifre record. Peste 800 de persoane au decedat doar în statul New York în 24 de ore, iar 1858 de persoane și-au pierdut viața la nivel national, față de raportarea precedentă, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, notează CNN.

Astfel, numărul total al infectărilor pe teritoriul american a ajuns la peste 400.000 de cazuri, în timp ce numărul total de decese se apropie de 13.000, cel mai crunt bilanț al țării de la începutul pandemiei.

„America continuă să realizeze mai multe teste decât orice altă țară de pe glob și cred că, probabil, acesta este motivul pentru care avem mai multe cazuri”, a declarat președintele Donald Trump, în conferința de presă zilnică. De asemenea, șeful statului american a afirmat că, până în prezent, au fost efectuate aproximativ 1,8 milioane de teste pentru depistarea noului coronavirus.

New York, centrul focarului de COVID-19 în SUA

Un scenariu negru afirmă că, potrivit experților medicali, între 100.000 și 240.000 de americani ar putea fi uciși în urma pandemiei deCOVID-19, chiar dacă sunt respectate ordinele de a rămâne acasă, luând în calcul tendințele evoluției virusului COVID-19.

Datele statistice indică faptul că majoritatea celor decedați în statul New York din cauza coronavirusului au fost bărbați, iar în 86% din toate cazurile de deces s-au numărat pacienți care aveau boli adiacente, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul.

Până în prezent, New York a raportat aproape 140.000 de cazuri pozitive, o mare parte din cele aproape 400.000 de cazuri confirmate cu coronavirus în SUA.

Urmează cea mai grea săptămână pentru SUA

Unul dintre cei mai cunoscuți medici americani, chirurgul Jerome Adams, a declarat că americanii ar trebui să se pregătească pentru niveluri de tragedie care amintesc de atacurile din 11 septembrie 2001 și bombardamentul din Pearl Harbor în 1941. Aproape 3000 de persane pierdut viața în atacurile teroriste și în jur de 2400 în timpul atacurilor Japoniei asupra Pearl Harbor.

„Aceasta va fi cea mai grea și cea mai tristă săptămână din viața majorității americanilor, sincer”, a declarat cadrul medical.

Și Donald Trump consideră că va urmaprobabil cea mai grea săptămână, de la declanțarea pandemiei. „Și va fi multă moarte, din păcate”, a spus Președintele Americii, care a atacat dur Organizația Mondială a Sănătății, marți, într-o postare pe contul de Twitter, spunând că OMS „a dat-o în bară” în gestionarea crizei noului coronavirus. Mai mult, acesta a precizat că OMS este „foarte China-centrică”, și că se bucură de faptul că a respins recomandarea organizației de a păstra frontierele deschise față de China, catalogându-l drept un „sfat greșit”.

China este pentru Organizația Mondială a Sănătății al doilea cel mai mare finanțator, după Statele Unite.

La nivel global, cifrele generate de pandemia de COVID-19 sunt și mai sumbre.

1.347.330 de persoane infectate au fost înregistrate până acum la nivel global, din care 284.882 s-au vindecat, 47.363 sunt în stare critică și 74.768 au murit până în prezent. Pandemia de coronavirus a afectat 209 state și teritorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)