COVID-19: Noua conducere a Spitalului Județean Suceava anunță intrarea în carantină instituționalizată a personalului medical. Județul a ajuns „Lombardia României”

COVID-19: Noua conducere a Spitalului Județean Suceava anunță intrarea în carantină instituționalizată a personalului medical. Județul a ajuns Lombardia României
sursa foto Facebook

Noua conducere a spitalului județean Suceava anunță începerea instituirii carantinei instituționalizate a personalului medical și adminsitrativ din cadrul spitalului. Secretarul de stat Ionel Oprea, cel care coordonează în prezent activitatea Spitalului Județean Suceava a anunțat luni că medicii și asistentele care nu acceptă această variantă nu va avea voie să mai practice activitatea în cadrul unității. Cadrele medicale vor fi separate de familie în locații special amenajate șiși vor avea voie să circule în mod organizat doar pentru a se deplasa la locul de muncă.

Într-o intervenție televizată, Ionel Oprea a oferit detalii despre desfășurarea carantinei instituționalizate în rândul medicilor. Acesta a explicat că la Suceava personalul medical s-a infectat acasă, la domiciliu, sau în mediul civil, urmând să infecteze și pe ceilalți colegi. “Acest personal trebuie protejat și izolat în afara serviciului. Personalul din acest serviciu trebuie monitorizat”, a declarat la DIGI 24 Ionel Oprea.

În vederea carantinării, Ionel Oprea a precizat că au fost preluate hoteluri și locații din cadrul campusului Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.

“Chiar astazi m-au sunat prefectul și presedintele CJ Flutur și mi-au zis că ne vor pune la dispoziție cele mai bune hoteluri”, a precizat Ionel Oprea.

Personalul nu va fi forțat să intre în carantină

Totodată, acesta a declarat pentru presa locală că personalul medical nu va fi forțat să intre în carantină.

“O comisie va analiza fiecare cerere, dar vreau să transmit că noi nu putem și nu vrem să forțăm pe nimeni să intre în carantină instituționalizată”, a declarat generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, pentru monitorulsv.ro.

Tocmai din această cauză, generalul Ionel Oprea prefigurează multe refuzuri ale medicilor care ar trebui să intre în carantină instituționalizată. Acesta a precizat că medicii și personalul medical auxiliar invocă în special condițiile de cazare.

“Noi dorim să asigurăm securitatea actului medical și asta vom face. Până la urmă este o stare de criză, iar medicii trebuie să achieseze să ofere asistență medicală pacienților. E în funcție de caracterul fiecăruia. Dar dacă dânșii au altă opinie, nu vrem să ne certăm cu nimeni, pentru că am noi vrem să dăm drumul la treabă”, a mai spus general-maior în rezervă Ionel Oprea.

Suceava este primul oraș din România intrat în carantină totală

Suceava este primul oraș din România intrat în carantină totală, după ce a devenit un adevărat focar de infecție. 1.215 infectări sunt confirmate până la această oră. Pe lângă municipiu, opt comune limitrofe sunt vizate de aceeași măsură specială.

În acest context, minisistrul Sănătății, Nelu Tătaru, a mers, joi, la Suceava. Acesta a anunțat că spitalul va fi militarizat și cădoctorul militar col. Daniel Ionuţ Derioiu a preluat funcţia de manager.

Tătaru a mai spus că vor fi testați medicii suceveni din linia întâi precum, precum și contacții acestora, precizând că în acest moment sunt internate 324 de persoane la unitatea medicală din oraș.

‘Vor fi testați cei din linia întâi, personalul medical, precum și contacții contacților, în ritmul în care avem un rezultat pozitiv’, a spus Tătaru.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie