Încă 5 români au murit din cauza COVID-19. Aveau între 67 și 89 de ani. Bilanțul victimelor a ajuns la 162

Încă 5 români au murit din cauza COVID-19. Aveau între 67 și 89 de ani. Bilanțul victimelor a ajuns la 162

Încă cinci români au murit din cauza COVID-19. Bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns astfel la 162. Victimele recent raportate sunt din județele Ilfov, Iași, Argeș, Vaslui și Bihor. Aveau vârste între 67 și 89 de ani.

5 noi decese provocate de coronavirus în România

În Ilfov a murit un bărbat de 67 de ani. Era internat la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală din 1 aprilie, când a și fost depistat pozitiv. A murit luni, 6 aprilie. Avea diabet zaharat de tip II, o boală renală cronică, una neuromusculară și suferea de obezitate.

În Iași a murit un bărbat de 70 de ani. A fost depistat pozitiv pe 29 martie, când era internat la Secția de Gastroenterologie a Spitalului Județean Iași. El intrase în contact cu un alt caz din Spitalul Județean Suceava. A murit pe 6 aprilie. Comorbidități: Ciroză hepatică decompensată, Etilism cronic, HTA.

O altă victimă este o femeie de 89 de ani din Argeș. Din 3 aprilie, ea era internată la Spitalul Municipal Câmpulung, la Boli Infecțioase. A fost confirmată o zi mai târziu și a murit pe 6. Comorbidități: Infarct miocardic în antecedente, Insuficiență cardiacă, Bloc de ramura stânga, HTA, BPOC.

Victimă a epidemiei de coronavirus e și un bărbat de 71 de ani din Vaslui. Acesta călătorise în Antalya. Din 28 martie, era internat la Spitalul Municipal Bârlad, la Boli Infecțioase. A fost confirmat pe 30 martie și a murit pe 5 aprilie. Comorbidități: Infarct miocardic în antecedente, CIC-protezata 2 stenturi.

Cea mai recentă victimă raportată e un bărbat de 82 de ani din Bihor. El intrase în contact cu ale cazuri confirmate de COVID-19. Din 1 aprilie, era internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Oradea. A fost depistat pozitiv pe 1 aprilie și a murit pe 6. Comorbidități: HTA, Diabet zaharat, Boala neurologica, Boala cardiovasculara.

VEZI AICI LISTA ACTUALIZATĂ DESPRE VICTIMELE COVID-19 DIN ROMÂNIA

VEZI AICI LISTA ACTUALIZATĂ A JUDEȚELOR DIN CARE PROVIN VICTIMELE

Bilanțul epidemie de coronavirus în rândul românilor

Până luni, în România erau confirmate 4.057 de infectări, din care peste 170 erau cazuri la Terapie Intensivă. În schimb, 406 oameni s-au vindecat și au fost externați.

193 de îmbolnăviri au fost înregistrate numai în ultimele 24 de ore.

Cele mai multe îmbolnăviri sunt în Suceava (1.228), București (566), Timiș (181), Neamț (160) și Arad (157), iar cele mai puține în Harghita (3), Tulcea (6), Gorj (8) și Vâlcea (8).

40.987 de teste au fost prelucrate în toată țara.

23.849 de persoane erau în carantină și106.463 în izolare la domiciliu.

315 dosare penale au fost deschise pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor și au fost date amenzi în valoare totală de peste 21 de milioane de lei.

În Diaspora,627 de conaționali au fost infectați cu coronavirus. În Italia au fost confirmați cei mai mulți – 400. În Spania 189, iar în Franța 15 români.8 sunt în Germania, 6 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA.

29 de români aflați peste granițe au murit.Dintre aceștia, 9 locuiau în Italia, 7 în Franța, 6 în Marea Britanie, 6 în Spania și unul în Germania.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`