Socialistul Martin Schulz, președintele Parlamentului European a declarat, marți, că dacă există orice fel de încălcare a standardelor europene în România, atunci Comisia Europeană trebuie să ia măsuri în acest sens.
„Monitorizăm foarte îndeaproape evenimentele din România. Părem să asistăm la o luptă politică de o intensitate surprinzătoare între două tabere ireconciliabile„, spune Schulz într-un comunicat de presă, adăugând că „dacă sunt orice încălcări ale regulilor și standardelor europene, Comisia Europeană trebuie să ia măsuri imediat. Suntem o Uniune a valorilor împărtășite și a standardelor legale, care trebuie repsectate de către toți membrii săi fără excepție. Este datoria noastră să acționăm daca ele sunt violate„.
Martin Schulz se va întâlni cu premierul Victor Ponta, miercuri, pentru a discuta despre ultimele evenimente politice de la București