CORONAVIRUS | Procurorul general al României: Numărul dosarelor penale este în creștere. La Suceava, ancheta se efectuează în limitele posibile, în condițiile date (VIDEO)

CORONAVIRUS | Procurorul general al României: Numărul dosarelor penale este în creștere. La Suceava, ancheta se efectuează în limitele posibile, în condițiile date (VIDEO)

Grupul de Comunicare Strategică a transmis că până duminică, la ora 13.00, la nivel național, au fost deschise 310 de dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, procurorul general al României, Gabriela Scutea, a declarat că numărul anchetelor este în continuă creștere și așteaptă ca săptămâna viitoare să aibă o primă evaluare în privința acestor dosare.

”Tipologiile de dosare sunt multiple. Ele se referă la zădărnicirea combaterii bolilor, dar intervin și infracțiuni legate de serviciu, în legătură cu atribuțiile unor persoane din administrație, raportat la asigurarea dreptului la asistență medicală. Avem, de asemenea, și dosarele care privesc divulgarea neautorizată a unor informații, care intră sub incidența articolului 304 din Codul Penal. Sunt multe tipologii. Unele dintre ele intră în sfera stării de urgență, doar determinat de faptul că s-au comis în timpul stării de urgență”, a spus procurorul general al României.

Procurorul general al României, despre situația de la Suceava

Gabriela Scutea a vorbit și despre situația de la Suceava, unde Spitalul Județean a devenit focar de infecție.

Întrebată dacă faptul că orașul Suceava a fost închis afectează parcursul dosarului, aceasta a precizat: ”Deocamdată nu este o afectare a dosarului. La Suceava, colegii noștri efectuează ancheta în limitele posibile, în condițiile date. Nu este vorba doar de un procuror. Sunt convinsă că, în caz de necesitate, vor fi desemnați mai mulți procurori în dosar, în așa fel încât toate actele să se desfășoare cu celeritate. În acest moment, este în joc un echilibru foarte sensibil. Este vorba despre asigurarea continuității îngrijirii medicale în spital, în condițiile în care foarte mulți medici și asistenți medicali sunt, la rândul lor, infectați și trebuie să beneficieze de tratament”.

Suceava, principalul focar de coronavirus din România

Județul Suceava este, în acest moment, cel mai mare focar de COVID-19 din România. Potrivit celei mai recente raportări, transmise de Grupul de Comunicare Strategică, aici au fost confirmate 1.215 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus. Totodată, din cele 148 de decese înregistrate la nivel național, 43 sunt în Suceava.

În București sunt confirmate 552 de persoane infectate, iar 15 dintre victime sunt din Capitală.

Județele în care au fost raportate peste 100 de cazuri de infectare sunt Timiș, Neamț, Arad, Brașov, Hunedoara, Constanța, Cluj și Galați.

În același timp, sunt județe în care numărul persoanelor infectate este mai mic de zece. Este vorba despre Gorj, Sălaj, Vâlcea, Tulcea și Harghita.

Conducerea Spitalului Județean din Suceva, militarizată

În acest context, amintim că în urmă cu câteva zile, managerul Spitalului Județean Suceava, Florin Filip, și directorul medical, Doina Ganea Motan, au demisionat. Plecarea lor din funcții a avut loc la doar o săptămână de la numire, în contexul crizei provocate în zonă de înmulțirea cazurilor de COVID-19.

Astfel, managementul unității medicale a fost preluatăde doctorul militar col. Daniel Ionuţ Derioiu, iar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat că ”noua conducere va comunica în stil militar”.

Totodată, procurorii de laParchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au extins ancheta penalădeschisă în cazul deceselor înregistrate la Spitalul Județean. Anchetatorii susțin că există indicii că bilanțul morților are legătură cu activitatea „ilicită” desfășurată de o parte a personalului din spital, precum și de unii angajați ai Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)