Vicepreședintele PDL, Cezar Preda, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că PDL va depune plângere penală împotriva directorului Monitorului Oficial și a secretarului general al Guvernului. Motivul este nepublicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale conform căreia hotărârea Parlamentului de a restrânge atribuțiile CCR este neconstituțională.
„Nici la această oră hotărârea CC privind neconstituționalitatea legii care îi restrânge abuziv drepturile nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Am avertizat deja guvernul Ponta, care a confiscat Monitorul Oficial, că acest lucru este sanctionat de Codul Penal. În aceste condiții, anunțăm că astăzi, 10 iulie, PDL depune plângere penală împotriva secretarului general al guvernului Ponta și al directorului Monitorului Oficial,” a anunțat Preda.
De asemenea, el consideră că guvernul Ponta a acaparat Institutul Național de Statisică. Aceasta s-a făcut, spune Preda, ca parte a strategiei Uniunii Social Liberale de subminare a instituțiilor statului și în contextul referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu.
„Aducem la cunoștința românilor că acest guvern USL a acaparat toate instituțiile statului, schimbând conducerea Institutului Național de Statistică, pregătind în acest fel interzicerea dreptului constituțional de vot pentru cetățenii români din străinătate și de validare a unui referendum aflat în procesarea datelor, cu mult înainte de data la care noi ne-am angajat,” a mai spus Preda.
El a spus și că CCR nu a putut să declare neconstituționale schimbările lui Vasile Blaga și Roberta Anastase de la președințiile Camerelor Parlamentului numai deoarece atribuțiile CCR au fost restrânse, astfel că nu s-a putut pronuța pe această speță.