COVID-19 a pus stop lumii pe care o cunoșteam. Liniștea a luat locul zarvei zilnice de pe străzi, iar aproximativ un miliard de oameni din întreaga lume sunt izolați la domiciliu ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Pentru cei care nu își continuă programul obișnuit de lucru, chiar și de acasă, timpul liber poate fi un avantaj sau un dușman, la nivel pishic.
Specialiști din întreaga lume ne recomandă să găsim activități constructive în această perioadă diferită, creată de pandemia de coronavirus.
Se întâmplă des, spun aceștia, ca dispariția bruscă a lucrurilor și activităților cu care suntem obișnuiți să provoace anxietate.
Tomai de aceea se recomandă crearea unor noi oportunități, pentru a nu cădea în capcana pesimismului și a negativității.
Astfel, pentru cei care pot lucra de acasă, este bine ca spațiul să fie bine delimitat. Mai exact, a nu se confunda canapeaua cu biroul de lucru.
Un nu categoric, spun specialiștii. Aceștia îndeamnă ca într-un colț al camerei să fie instalat biroul pentru serviciu, iar în cealaltă parte scaunul confortabil pe care stăm când ne uităm la filme sau citim.
Pentru ceilalți, cărora activitatea de serviciu nu le permite lucrul de acasă, specialiștii recomandă găsirea unor activități de care nu aveau timp până acum. Hobby-uri. Spre exemplu, pot redecora casa sau pot face conferințe pe Internet, cunoscând astfel mai multe persoane cu aceleași interese, scrie The Economist.
Astfel, chiar și locuintele înghesuite pot fi amenajate astfel încât să se creeze impresia de spațiu.Pur si simplu muți biroul într-o parte a camerei, în alta canapeaua din living, iar patului de dormit în găsești o poziție mai bună.
De asemenea, să nu uităm că culorile fac diferența. Câțiva pereți vopsiți în culori vii și mai multe afișe cu peisaje exotice te pot transpune într-un peisaj de-a dreptul mirific, pe o plajă superbă ori într-un conac.
Dacă aveți echipamentul necesar și abilitățile tehnice, desigur, puteți opta pentru un fundal virtual.
Rearanjarea mobilei poate da un alt aspect locuinței. Dacă rafturile sunt la vedere, rearanjați cărțile, astfel ca titlurile să corespundă situației actuale.
Mai trebuie știut că, în general, aparatele electronice nu trebuie să fie la vedere. Este acceptat doar echipamentul audio sau home cinema.
Dacă ați făcut toate aceste modificări aveți grijă ca copiii să nu strice tot ce ați aranjat până acum. Este mai bine să îi convingeți să ia masa în bucătărie sau măcar pe un platou.
Ordinea din casă reflectă și ordinea interioară, iar cu cât sunt mai aranjate lucrurile cu atât ne vom simți mai bine la nivel subtil.
Reamintim că cel puţin 950 de milioane de persoane din întreaga lume suni izolate la domiciliu în peste 30 de ţări, fie ca parte a măsurilor obligatorii impuse de autorităţi, fie în urma recomandărilor acestora.
La nivel global sunt peste 950.000 de cazuri de infectare cu COVID-19.
Dintre acestea 202.627 s-au vindecat.
Există însă și 48.000 de decese din cauza noului virus.
Spania a înregistrat până acum 10.003 de decese din cauza infectării cu COVID-19 și peste 110.200 de cazuri confirmate la nivelul întregii țări.
De asemenea, autoritățile de la Roma au raportat peste 110.000 de cazuri de infectare cu coronavirus și 13.155 de decese. Numărul pacienților vindecați în Italia atinge cifra de 16.847.
De asemenea, amintim că România a trecut, luni, în Scenariul 4. La nivelul țării, sunt 2.738 cetățeni infectați cu virusul COVID-19, cu 278 cazuri noi față de raportarea făcută miercuri.
Totodată, 94 de persoane infectate cu COVID-19 au murit. (Detalii AICI)
La nivelul țării, 267 de persoane au fost declarate vindecate, iar 78dintre pacienți sunt internați la ATI.
Județul Suceava este cel mai afectat de coronavirus, cu 701 cazuri de infectare înregistrate.
Urmează Municipiul București, cu 505 cazuri de infectare cu noul coronavirus.
La polul opus, județele cu cele mai puține cazuri confirmate sunt Alba (9), Vaslui (9), Olt (8), Gorj (7), Vâlcea (7), Sălaj (6), Tulcea (6), Harghita (0).