CORONAVIRUS | Marea Britanie: Peste 200 de morți în ultimele 24 de ore. Numărul infectaților cu COVID-19 a depășit 25.000

CORONAVIRUS | Marea Britanie: Peste 200 de morți în ultimele 24 de ore. Numărul infectaților cu COVID-19 a depășit 25.000

Potrivit celor mai recente date, 393 de persoane din Marea Britanie, infectate cu COVID-19, au murit în ultimele 24 de ore, ajungându-se astfel la un total de 1808.

Astfel, numărul deceselor a crescut cu peste 200 de persoane față de numărul raportat cu o zi înainte (180).

În prezent, sunt 25.150 de cazuri confirmate cu noul coronavirus pe teritoriul Marii Britanii,

Guvernul de la Londra se mai confruntă cu o problemă – mulți medici refuză să mai lucreze peste program, din cauza faptului că nu mai sunt eligibili pentru regimul compensatoriu întreg.

Aceștia s-au plans lui Matt Hancock, Ministrul britanic al Sănătății, că, în cazul unui deces, familiile lor se vor regăsi și într-o situație materială dificilă.Astfel, zeci de medici au renunțat să mai lucreze peste program, din cauza acestei îngrijorări.

Totodată, directorul medical din Serviciul Național de Sănătate britanic (NHS), Stephen Powis, afirma, sâmbătă, că Marea Britanie ar putea ajunge, până la finele pandemiei, la 20.000 de decese, într-un scenariu pozitiv.

Cu toate acestea, epidemia de coronavirus din Regatul Unit dă semne de încetinire, declară epidemiologul Neil Ferguson.

„Credem că în prezent epidemia e pe cale să încetinească în Regatul Unit”, a afirmat Ferguson la postul de radio BBC, transmite Reuters.

În opinia acestuia acestuia, doar 2-3% din populaţia Regatului Unit ar fi fost infectată, iar 40% dintre oameni nu prezintă simptome de coronavirus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară