Asistent medical de la Spitalul Județean Sibiu infectat cu coronavirus: „În bătălia covid trebuia început cu testarea personalului, și apoi a tuturor pacienților”

Asistent medical de la Spitalul Județean Sibiu infectat cu coronavirus: „În bătălia covid trebuia început cu testarea personalului, și apoi a tuturor pacienților”
Foto: Pixabay

Medicii de la Spitalul Județean Sibiu sunt în alertă după ce un asistent medical de pe Secția de Terapie Intensivă a fost confirmat cu noul coronavirus sâmbătă seara. În prezent acesta se află internat la secția de Boli Infecțioase, în timp ce alte patru persoane care au luat contact cu el, două infirmiere și două asistente, se află în izolare la domiciliu.

Asistentul infectat cu coronavirus de la Spitalul Județean din Sibiu acuză conducerea unității că materialele de protecția a cadrelor medicale lipsesc, motiv pentru care sunt obligați să stea câte opt ore cu același costum.

„Stăm câte opt ore într-un costum pentru că nu avem destule. Nu avem măști de protecție. Măștile sunt în cabinetele medicilor de gardă și în vestiare”, spune asistentul medical potrivit oradesibiu.ro.

O problemă în viziunea sa este modul în care se face testarea, faptul ccă medicilor nu li se recoltează probe, asta în condițiile în care medicii oricum intră în contact cu pacienții fără să știe că sunt purtători ai bolii.

„În bătălia covid trebuia început cu testarea personalului, și apoi a tuturor pacienților care veneau la spital. Nu să intri în contact fără să știi. (…) Bine că șefii stau acasă și vorbesc doar prin telefon, materialele sunt închise la șeful de secție în vestiar. Medicii stau în cabinet și asistenții și infirmierele să intre la pacienții suspecți”, scrie asistentul medical pe pagina de Facebook.

El a mai precizat că numărul mic de cauzri la Sibiu se explică prin lipsa testelor.

„Au mai venit suspecți de coronavirus și nu au fost testați. (…) Nu s-a mai făcut test la nimeni. Ieri au început să aducă din tabăra de la Păltiniș, i-au adus la Boli Infecțioase. Înseamnă că au început să aibă simptome”, a mai spus asistentul de pe ATI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`