Spania: Alți 655 de pacienți infectați cu noul coronavirus au decedat în ultimele 24 de ore, iar bilanțul a trecut de 4.000. Numărul confirmaților a depășit 56.000, cu peste 8.500 de cazuri noi

Spania: Alți 655 de pacienți infectați cu noul coronavirus au decedat în ultimele 24 de ore, iar bilanțul a trecut de 4.000. Numărul confirmaților a depășit 56.000, cu peste 8.500 de cazuri noi
foto: Pixabay

Spania a anunțat, joi, că alte 655 de persoane infectate cu noul coronavirus au decedat, astfel că bilanțul fatalităților a urcat la 4.089, potrivit El Pais.

În plus, autoritățile spaniole au precizat că, de la raportarea de miercuri, au fost diagnosticate alte 8.578 de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Bilanțul cazurilor confirmate din Regatul Spaniei a trecut, astfel, de 56.000.

În prezent, în spitalele din Regat sunt internate circa 32.000 de persoane infectate cu COVID-19. Dintre cazurile confirmate până la această oră, aproape 7.000 au fost declarate vindecate și, pe cale de consecință, externate.

„În toate sectoarele lucrăm fără oprire pentru a asigura materialul sanitar. Este un autentic război, în care încercăm să facem rost de măști, teste rapide, ventilatoare…”, a explicat Maria Jesus Montero, ministrul spaniol al Finanțelor și purtătoare de cuvânt a guvernului Pedro Sanchez.

De altfel, miercuri, Spania preciza că va cumpăramateriale sanitare din China, în valoare de 432 de milioane de euro. Astfel, în săptămânileviitoare, în Regat vor ajunge 550 de milioane de măști, 5,5 milioane de kituri de testare rapidă și 950 de ventilatoare mecanice. (Detalii AICI)

Cu toate acestea, laboratoarele de microbiologie din Spaniaau comunicat că primele teste cumpărate din China au o sensibilitate de 30%, când aceasta ar trebui să depășească 80%. Practic, ele nu funcționează cum ar trebui. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`